Au dat afara SRI, vine FBI-ul. Ambasadorul SUA anunta ca sprijina Justitia „in tot ce ne cere” pentru combaterea coruptiei „la toate nivelurile”

news

Ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman, afirma intr-un interviu pentru Ziarul de Iasi ca „Romania era cunoscuta ca avand o cultura endemica a coruptiei”. El arata ca a demarat programe comune cu Ministerul Justitiei pentru „combaterea coruptiei”.

„Am venit in tara la mijlocul lui decembrie, acum vreo cinci saptamani. De cand sunt aici, am avut cateva intalniri cu ministrul roman de Justitie care a promis si am vazut ca a si inceput sa faca programe care sa combata coruptia din Romania la toate nivelurile, de la cel mai mic, la cel mai mare. Romania era cunoscuta ca avand o cultura endemica a coruptiei. Asta nu ne place. Tarile europene si SUA au fost foarte critice din cauza acestei culturi a coruptiei.

Noi i-am promis ministrului de Justitie Catalin Predoiu, ca o sa il ajutam in tot ce ne cere, ca sa combata coruptia la toate nivelurile. Am inceput sa facem un astfel de program comun cu ministrul Predoiu si nu vom avea nicio toleranta pentru coruptie. Vreau sa mai adaug ca unul dintre lucrurile care este cel mai respingator, atat pentru mine, cat si pentru SUA, este traficul de persoane. Aceasta este una dintre cele mai mari prioritati ale noastre, am spus asta Guvernului si sper sa fie programe puse in miscare care sa trateze aceste lucruri cat mai repede posibil”, a afirmat ambasadorul SUA.

Ambasadorul american a laudat apoi modul in care presedintele Iohannis si noul guvern se ocupa de „problema coruptiei”.

„Sunt sigur dupa ceea ce am vazut, in ultimele cateva saptamani, ca noul Guvern, cu presedintele Iohannis si prim-ministrul Orban trateaza subiectul coruptiei intr-un fel cu totul serios. Si sper sa fie programe foarte serioase de eliminare a coruptiei la toate nivelurile”, a aratat Zuckerman.

„Oamenii pleaca; oamenii tineri pleaca, oamenii educati pleaca, oamenii care as fi vrut sa ramana in tara sa ajute sa dezvolte tara in continuare pleaca. Romanii vor speranta, nu numai bani, speranta ca o sa fie mai bine. Cum am spus si mai devreme, sub sistemul comunist, nu aveau sperante ca viitorul de maine va fi mai bun decat astazi si ca cel de poimaine va fi mai bun decat maine. Sper ca acum, in Romania, acest guvern, condus de prim-ministrul Orban, alaturi de presedintele Iohannis, sa incerce sa rezolve problemele legate de coruptie, sa indrepte economia. Sper din toata inima ca oamenii o sa le dea o sansa sa continue acest progres si o sa vada ca fac un lucru bun si ca acestia, la randul lor, vor oferi speranta ca viitorul o sa fie mai bun si ca romanii vor avea o parte in acest viitor”, a mai spus ambasadorul SUA.

Zuckerman a avertizat si fata de implicarea Rusiei in alegerile din Romania.

„Din pacate fortele maligne si influentele din afara Romaniei, din Rusia si din alte tari, care incearca sa destabilizeze tara, nu pot sa fie ignorate. Sper ca Rusia nu o sa se amestece in alegerile din Romania, dar au fost pana acum o multime de forte maligne care au incercat sa influenteze populatia romana in feluri diferite”, a aratat ambasadorul.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: