Au fost eliberati cei patru care i-au batut salbatic pe jurnalisti in padurea din Suceava. Comunicatul Parchetului

18.09.2021, News
Au fost eliberati cei patru care i-au batut salbatic pe jurnalisti in padurea din Suceava. Comunicatul Parchetului

Parchetul de pe langa Judecatoria Vatra Dornei i-a pus sub controlul judiciar pe cei patru barbati acuzati de agresarea unui activist de mediu si a doi jurnalisti care realizau un documentar despre taierile ilegale de paduri din judetul Suceava.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe langa Judecatoria Vatra Dornei, sambata s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale fata inculpati, dintre care trei sunt cercetati pentru lovire sau alte violente, iar unul pentru purtare abuziva.

„In fapt s-a retinut ca, in ziua de 16.09.2021, in locul denumit Paraul Rusului de pe raza comunei Panaci, judetul Suceava, cei patru inculpati au lovit cu pumnii si picioarele trei persoane vatamate ce realizau un documentar despre taierile ilegale de arbori din paduri. Una dintre persoanele vatamate a fost supusa unui tratament degradant. (…) Dispunerea acestor masuri au avut in vedere limitele de pedeapsa ale infractiunilor retinute in sarcina inculpatilor, precum si asigurarea bunei desfasurari a urmaririi penale si inlaturarea starii de pericol pentru ordinea publica”, precizeaza sursa citata.

In urma incidentului, 12 persoane au fost conduse la audieri, vineri, la sediul Politiei din Vatra Dornei, iar, la finalul activitatilor procedurale, patru dintre acestea barbati, domiciliate in comunele Saru Dornei si Panaci, au fost retinute, fiind cercetate pentru infractiunile de lovire sau alte violente si purtare abuziva.

Comentarii

Citește mai departe

Lumea noastră și fiecare ființă care face parte din ea este amenințată de plastic. Plasticul se găsește în ape, pe străzi, pe marginea drumului, în vârfuri de munte, în parcuri, pe plaje și peste tot unde este lăsat în urmă. De ce? Pentru că plasticul nu se descompune, iar viața acestuia se întinde pe sute […]
Candidatul POT la Primăria Capitalei, George Burcea, a obținut mai puține voturi decât Eugen Teodorovici, în condițiile în care acesta din urmă nu a mai participat la alegeri. Ciprian Ciucu conduce în cursa pentru Primăria Capitalei, după numărarea a peste 90% dintre voturi, cu 184.678 de voturi, reprezentând 35,41 la sută. Pe locul al doilea […]
Telemedicina a evoluat spectaculos în ultimul deceniu, iar în 2025 asistăm la integrarea sa deplină în practica medicală curentă. De la consultații la distanță și monitorizarea pacienților cronici, până la utilizarea inteligenței artificiale în diagnostic, medicina digitală redefinește accesul la servicii medicale, eficiența actului medical și siguranța pacientului. Acest articol analizează rolul actual al telemedicinei, […]
Candidatul PSD la șefia Consiliului Județean Buzău, Marcel Ciolacu, a câștigat scrutinul desfășurat duminică, 7 decembrie, potrivit centralizării voturilor din peste 80% din secții. Ciolacu s-a detașat clar, fiind urmat la distanță considerabilă de candidatul AUR, Ștefăniță Avrămescu. Conform datelor parțiale, care acoperă aproximativ 85% din voturi, Marcel Ciolacu se situează pe primul loc, consolidând […]
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avut duminică o convorbire telefonică cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, înaintea vizitelor sale planificate la Londra, Bruxelles şi Roma pentru discuţii privind procesul de pace, a anunţat serviciul de presă al executivului de la Roma, citat de Reuters, citată de Agerpres. Trimisul special al preşedintelui american Donald Trump pentru Ucraina, […]