Au incercat sa intre clandestin in SUA dinspre Canada: Sase persoane, dintre care patru romani, au fost gasite decedate intr-o zona mlasttinoasa de la granita

externe

Sase persoane – printre care un copil – din doua familii, una canadiano-romana, cealalta indiana, au fost gasite decedate intr-o zona mlastinoasa din Quebec, Canada, pe unde incercau sa intre ilegal in Statele Unite, a anuntat vineri politia canadiana, precizand ca un al doilea copil este dat disparut, informeaza Reuters si AFP citate de Agerpres.

„Se crede ca cele sase persoane sunt din doua familii, una de origine romana si cealalta, se crede, de cetateni ai Indiei. Politia crede ca un copil mic al familiei romane nu a fost localizat si vom continua cautarile. Se crede ca toti incercau sa intre ilegal in SUA din Canada”, a declarat Lee-Ann O’Brien, adjuncta sefului politiei din Akwesasne Mohawk, intr-o conferinta de presa.

Cei sase decedati sunt cinci adulti si un copil sub 3 ani. Ambii copii „erau asociati cu familia romana” si aveau pasapoarte canadiene, a precizat O’Brien.

Trupurile au fost gasite joi, in apropierea unei ambarcatiuni rasturnate care apartinea unui barbat din comunitatea autohtona Akwesasne, dat la randul lui disparut.

Politia asteapta rezultatele autopsiilor si testelor toxicologice pentru a stabili cauza deceselor.

Presedintele american Joe Biden si premierul canadian Justin Trudeau au convenit saptamana trecuta sa-i opreasca pe solicitantii de azil care vin in Canada prin treceri de frontiera neoficiale, o decizie despre care criticii spun ca i-ar putea face pe refugiati si migranti sa isi asume mai multe riscuri la traversarea granitei.

Politia din Akwesasne a spus insa ca acordul care a inchis o trecere neoficiala de frontiera numita Roxham Road, in Quebec, nu ar trebui sa fi fost un factor in tragedia celor doua familii, dat fiind ca acestea incercau sa mearga spre SUA, nu sa intre in Canada.

Teritoriul acestei comunitati autohtone se afla aproape de malurile fluviului Sfantul Laurentiu, in provinciile canadiene Quebec si Ontario si statul american New York.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: