„Au luptat pana au cazut sub masa”. Mesaj atipic al lui Dacian Ciolos, cum ironizeaza transferul de PSD-isti catre PNL

politica

Dacian Ciolos, ale carui pozitii publice sunt de regula foarte sobre, ia peste picior modul in care PNL accepta transfugi de la PSD. El exemplifica cu cazul de la Iasi.

„Liderul PNL Iasi, Costel Alexe, zice urmatoarele: ‘Da, PNL isi doreste sa scape de toate relicvele radioactive ale PSD’.

Cine candideaza la Primaria Iasului? Mihai Chirica, fost sef de la PSD.

Las la o parte disonanta cognitiva a acestui domn care a ajuns ministrul Mediului si in acelasi timp sustinator al celui care a taiat celebrii tei seculari ai Iasului. Las la o parte ca seful PNL a zis ca nu stie situatia de la Iasi, unde conducerea locala a decis ca PSD poate fi invins prin mutarea pesedistilor, in masa, in PNL. Dar ce nu pot sa las la o parte e fantezia domnului Alexe legata de unitatea dreptei.

Ca sa fie clar pentru toata lumea. Am fost si suntem deschisi pentru un proiect al dreptei. Singura noastra conditie a fost si ramane in continuare sa nu primim PSD in acest proiect si nici naravurile lor. Ni s-a reprosat ca la Bucuresti nu am atras si PMP in aceasta constructie. Dar cum am fi putut face o colaborare politica cu un partid care a votat un mandat intreg cu PSD? Ni s-a reprosat ca nu am primit un candidat cu sanse la Sectorul 2, unul care a doua zi a trecut la PSD. Ni s-a reprosat ca nu avem colaborari cu PNL in tara. O sa avem cand o sa stim daca aceste colaborari sunt cu PNL si nu cu un PSD deghizat in galben-albastru.

In acest context suprarealist nu ne ramane decat sa ii multumim lui Costel Alexe ca recunoaste adevarul. Lupta cu PSD atat de aprig incat e gata sa primeasca toata organizatia locala in PNL. Cum ar veni, ‘au luptat pana au cazut sub masa’ sau, dupa caz, ‘au luptat, dar au si colaborat’.

Oare nu ar fi mai cinstit ca domnul Alexe sa fie corect cu alegatorii din Iasi si sa se inscrie el in PSD? Pana la urma, arata a ipocrizie sa iei oamenii PSD si sa ii inscrii la tine in partid pentru ca le e rusine sa defileze cu numele propriului partid, dupa cum vedem ca procedeaza si doamna Firea la Bucuresti. Momentan avem aceeasi Marie cu alta sigla.

Intre timp, ii recomandam domnului Alexe sa mai recruteze cativa pesedisti care sa se inscrie in PNL si astfel sa nu voteze motiunea de cenzura impotriva guvernului ca sa nu ramana ministrul Mediului fara loc de munca. Singura problema ar fi ca pesedistii au mai dat jos cateva guverne care le apartineau, asa ca domnul Alexe va trebui sa fie foarte clar cand le va explica al cui e guvernul, al lor sau al celorlalti”, a scris Ciolos pe Facebook.

Faptul ca cineva pleaca din PSD este rezultatul unei decizii personale, nu al unei tentative a PNL de a determina aceasta hotarare, a declarat luni presedintele liberalilor, premierul Ludovic Orban.

„Faptul ca cineva pleaca din PSD este rezultatul unei decizii personale, nu este rezultatul unei tentative a PNL-ului de a determina aceasta decizie. E o decizie personala, de altfel, mai mult de 100 dintre parlamentarii PSD nu se vor mai regasi pe liste si ei stiu lucrul asta si, normal, ca fiecare actioneaza in functie de aceasta relatie pe care o are cu PSD sau cu alte partide si isi va stabili pozitia in functie de ceea ce crede ca este mai bine”, a spus Ludovic Orban, la sediul PNL.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: