Au trăit zeci de ani în Suedia, iar acum Brexitul îi poate obliga să plece

Adaugă ca sursă preferată pe Google

În octombrie 2020, ministrul britanic al imigrației de la acea vreme, conservatorul Kevin Foster, a încercat să-i liniștească în Parlament pe activiștii preocupați de situația cetățenilor Uniunii Europene care nu știau că trebuie să solicite Ministerului de Interne dreptul de a rămâne în Regatul Unit după Brexit.

Folosind exemplul unui copil aflat în plasament, care ar fi putut să nu știe că este cetățean al UE până în momentul în care solicita primul loc de muncă, Foster declara că autoritățile britanice vor adopta „o abordare generoasă în ceea ce privește motivele rezonabile pentru nedepunerea unei cereri”.

Cum poate imagistica funcțională să surprindă procese invizibile în corp

De ce s-au scumpit biletele de avion. Un miliardar dă vina pe „liderii nechibzuiți”: „Războiul cu Iranul a fost complet inutil”

În esență, acordul privind Brexitul dintre Regatul Unit și Uniunea Europeană a fost conceput pentru a-i proteja pe cei care își exercitaseră în mod legal libertatea de circulație, astfel încât aceștia să nu poată fi îndepărtați pur și simplu din statul în care locuiau pentru că Londra decisese ieșirea din UE.

Ministerul britanic de Interne a fost criticat în mod repetat de organizațiile pentru drepturile cetățenilor pentru modul în care a aplicat prevederile acordului de retragere referitoare la europenii din Regatul Unit. Totuși, noțiunea de „motive rezonabile” a fost explicată în Parlament, oferind argumente juridice persoanelor care contestă deciziile autorităților.

În Suedia, în schimb, drepturile de după Brexit sunt afectate de ceea ce pare a fi un număr ridicat de ordine de îndepărtare emise împotriva unor cetățeni britanici care nu au încălcat legea, inclusiv persoane aflate în unele dintre cele mai vulnerabile perioade ale vieții lor.

Un britanic în vârstă de 74 de ani, care locuiește în Suedia de 25 de ani, riscă în această perioadă expulzarea, deși suferă de demență vasculară și parkinsonism, iar starea sa de sănătate este atât de gravă încât necesită îngrijire permanentă.

O instanță suedeză a respins cererea prin care acesta solicita să rămână în țară invocând legăturile de familie și a stabilit că interesul statului privind controlul imigrației prevalează în raport cu argumentele referitoare la viața privată.

„După punerea în balanță a interesului statului pentru o imigrație reglementată și a aspectelor prezentate cu privire la viața privată a lui Horace Mason și integrarea sa în Suedia, instanța pentru migrație concluzionează că expulzarea sa pare proporțională”, a decis instanța.

Tot în această săptămână, Joyce Thomas, o văduvă de 78 de ani care trăiește în Suedia de 21 de ani, a pierdut apelul prin care încerca să anuleze o hotărâre a agenției suedeze pentru migrație. Potrivit acesteia, femeia trebuie să părăsească țara în termen de patru săptămâni.

Critici privind aplicarea acordului de retragere

David Milstead, reprezentant al organizației British in Sweden, consideră dificil de susținut că astfel de situații ar fi fost anticipate atunci când a fost negociat acordul dintre Londra și Bruxelles.

„Ar fi dificil să găsești pe cineva care să susțină că ceea ce li se întâmplă doamnei Thomas și altor persoane din Suedia reprezintă un rezultat urmărit prin acordul de retragere dintre UE și Regatul Unit”, a declarat el. Milstead afirmă că știe și despre persoane care, după ce au primit un ordin de îndepărtare, au ales pur și simplu să plece din Suedia, fiind „prea rușinate” pentru a contesta decizia.

Situația ridică întrebări privind modul în care guvernul conservator britanic a negociat protecția propriilor cetățeni după Brexit și dacă au fost anticipate dificultățile create de sistemul constitutiv adoptat de 13 state, printre care Regatul Unit și Suedia.

În acest sistem, cetățenii UE, categorie care îi includea înainte de Brexit și pe britanicii stabiliți în alte state membre, trebuiau să depună o cerere pentru a-și păstra dreptul de ședere. Alte țări, printre care Spania, au ales un sistem declarativ, în cadrul căruia cetățenii trebuiau doar să își înregistreze prezența înainte de Brexit.

Rămâne de stabilit dacă autoritățile britanice nu au comunicat suficient de clar aceste obligații celor aproximativ un milion de britanici aflați în statele UE sau dacă instituțiile europene nu au reușit să asigure aplicarea efectivă a acordului de retragere în privința drepturilor cetățenilor.

„Problemele apar inevitabil atunci când un nou tratat este pus în practică. Totuși, Regatul Unit, Uniunea Europeană și Suedia trebuie să acționeze pentru a le rezolva. Cuvintele și exprimarea îngrijorării nu sunt suficiente”, a declarat Milstead.

Lipsa unei soluții politice în Suedia

Una dintre dificultățile semnalate este interesul politic redus pentru acest subiect în Suedia. Politicienii suedezi au însă și o limitare instituțională importantă, deoarece, potrivit sistemului juridic al țării, nu pot interveni în deciziile luate de Migrationsverket, agenția suedeză pentru migrație.

Guvernul britanic a ridicat de mai multe ori problema situației din Suedia, însă primele cazuri au apărut cu mai mulți ani în urmă, iar schimbări semnificative nu par să fi fost introduse.

În urmă cu doi ani, Kathleen Poole, care suferea de Alzheimer, risca să fie expulzată dintr-un centru specializat pentru persoane cu demență deoarece nu avea extrase bancare actualizate și un pașaport valabil. Cazul său a fost suspendat suficient de mult pentru ca măsura să nu mai fie pusă în aplicare, femeia decedând la scurt timp după aceea.

O sursă din guvernul britanic declara atunci că autoritățile sunt „îngrijorate de faptul că Suedia adoptă o abordare considerabil mai strictă față de această cerință decât alte state membre”, adăugând că „în practică, este puțin probabil ca motivele rezonabile invocate de persoane să fie acceptate”.

Rată ridicată de respingere a cererilor

Cele mai recente statistici disponibile, aferente anului 2024, arată că în Suedia au fost depuse aproximativ 14.000 de cereri pentru păstrarea dreptului de ședere după Brexit.

Dintre acestea, 27,5% au fost respinse, o rată de trei ori mai mare decât cea înregistrată în orice alt stat membru și mult peste media Uniunii Europene, situată între 3% și 4%. Joyce Thomas, asemenea multor altor britanici care au contactat British in Sweden, consideră că a avut „motive rezonabile” pentru depunerea cu întârziere a cererii sale.

Ea afirmă că atât ea, cât și soțul său, decedat între timp, au fost informați că nu trebuie să întreprindă nicio acțiune suplimentară, o situație relatată în mod repetat și de alți cetățeni britanici care au cerut ajutorul organizației. Felix Andler, neurolog într-un spital suedez și prieten al familiei Thomas, a declarat că discutase cu soțul femeii înainte de 2020 despre efectele Brexitului.

„Îmi amintesc că am vorbit cu Gwynne și l-am întrebat dacă trebuie să facă ceva. El mi-a spus „Nu, am verificat și suntem în regulă”, așa că presupun că s-a documentat sau a contactat pe cineva de la Ministerul britanic de Externe”, a relatat Andler. Joyce Thomas susține că, chiar dacă guvernul britanic a comunicat necesitatea depunerii unei cereri speciale de ședere după Brexit, informația nu a fost transmisă suficient de eficient.

„Au cărțile noastre de identitate, adresele noastre de e-mail și ne contactează pentru alte informații importante. De ce nu au făcut acest lucru pentru ceva atât de esențial? Este de neînțeles”, a declarat ea.

Un purtător de cuvânt al autorității suedeze pentru migrație a precizat însă că necunoașterea regulilor nu reprezintă, prin ea însăși, o justificare suficientă. „Simplul fapt că persoana nu cunoștea obligația de a depune cererea nu este considerat, în sine, o explicație suficientă”, a afirmat reprezentantul instituției.

Danemarca a modificat regulile după cazuri similare

Experiența altor state arată însă că regulile pot fi schimbate atunci când autoritățile constată că persoanele care au depus cereri cu întârziere nu beneficiază în practică de posibilitatea de a invoca motive rezonabile.

În 2022 au apărut cazuri asemănătoare în Danemarca, unde unor cetățeni britanici li s-a cerut să părăsească țara după ce depășiseră termenul pentru depunerea cererilor de ședere. Într-unul dintre cazuri, un bărbat depusese cererea cu trei săptămâni întârziere, iar într-un alt caz întârzierea fusese de numai patru zile.

Guvernul danez a recunoscut ulterior existența unor deficiențe în comunicarea informațiilor și a modificat legislația, oferindu-le cetățenilor britanici o nouă posibilitate de a solicita recunoașterea drepturilor de ședere după Brexit.