Robert F. Kennedy Jr., alegerea presedintelui Donald Trump pentru a conduce Departamentul de Sanatate si Servicii Umane (HHS), cea mai importanta agentie de sanatate din SUA, a devenit, miercuri, tinta unor atacuri pentru opiniile sale antivaccin in cadrul unei audieri controversate de confirmare in Senat de miercuri, un democrat de rang inalt declarand ca acesta a adoptat teoriile conspiratiei si „sarlatanii” pentru a descuraja utilizarea medicamentelor care salveaza vieti, potrivit Reuters.
In fata Comisiei de finante a Senatului, Kennedy a spus ca nu este impotriva vaccinurilor, ca va solutiona ratele in crestere ale bolilor cronice, precum si ca va urma directia lui Trump privind avortul.
„Cred ca vaccinurile joaca un rol esential in asistenta medicala. Toti copiii mei sunt vaccinati”, a spus Kennedy, in varsta de 70 de ani, care a participat la audiere impreuna cu sotia sa Cheryl Hines si unii dintre copiii sai. „Avem cel mai mare numar de bolilor cronice din lume… Aceasta este o amenintare existentiala”.
Avocatul de mediu este vazut ca o alegere controversata de ambele parti ale culoarului, in principal pentru ca a raspandit informatii false despre siguranta vaccinurilor in trecut.
In timpul audierii, senatorii democrati au adus in discutie o serie de declaratii anterioare ale lui Kennedy, inclusiv ca niciun vaccin nu este sigur si eficient. Ei au pus sub semnul intrebarii alte remarci ale lui Kennedy facute fara dovezi, inclusiv ca virusul COVID-19 a vizat caucazienii si oamenii de culoare si ca este „foarte probabil” ca boala Lyme sa fie o arma biologica militara.
Senatorul democrat Michael Bennet l-a descris pe Kennedy ca pe cineva care vorbeste cu convingere, dar are in spate un sir lung de afirmatii care includ adevaruri pe jumatate si declaratii false. „Nu conteaza ce ne spui aici. Nu reflecta ceea ce crezi cu adevarat”, a spus Bennet.
Senatul controlat de republicani nu a respins pana acum pe niciunul dintre nominalizatii lui Trump. Controversata sa alegere pentru functia de secretar al Apararii, Pete Hegseth, a fost votat, vineri, cu 51-50 dupa ce vicepresedintele JD Vance a trebuit sa voteze pentru departajare, in ciuda temerilor ca nominalizatul nu era calificat pentru aceasta functie si a acuzatiilor de agresiune sexuala si abuz de alcool.
Mai multi senatori republicani au vorbit in sprijinul lui Robert F Kennedy.
Kennedy parea nesigur in raspunsurile despre Medicaid si Medicare, care alcatuiesc cea mai mare parte din bugetul pentru sanatate si servicii umane. In timpul unei intrebari din partea senatorului republican Bill Cassidy, Kennedy a spus ca nu are o propunere pentru reformarea programului Medicaid.
Kennedy a condamnat industria alimentara americana pentru ca adauga ingrediente care, spune el, ii fac pe americani mai putin sanatosi. In timpul audierii, el a spus ca ar trebui sa fie disponibile mai putine alimente procesate in mesele de pranz de la scoala sau pentru cumparare cu bonuri de masa. Ambele programe sunt mai degraba de competenta Departamentului Agriculturii, decat a agentiaei pe care ar conduce-o daca ar fi confirmat.
Unele dintre intrebarile republicanilor au fost mai clare, inclusiv din partea senatorului Chuck Grassley din Iowa, care i-a spus lui Kennedy sa lase practicile agricole in seama agentiilor corespunzatoare, si anume Departamentului Agriculturii.
Grupul de advocacy Protect Our Care a organizat un miting inaintea audierii lui Kennedy, in care au afisat pietre funerare pentru a reprezenta decesele din 2019 in Samoa, in urma unui focar de rujeola acolo. Grupul spune ca Robert F. Kennedy a vizitat zona si a raspandit informatii false despre vaccinuri, care au alimentat focarul.
Caroline Kennedy, un alt membru al familiei politice americane, a cerut marti senatorilor sa voteze impotriva nominalizarii varului ei, numindu-l un „pradator” cu opinii „periculoase” despre asistenta medicala.
In doua ocazii separate, protestatarii au perturbat audierea lui Kennedy. Unul a strigat: „Minte”, inainte de a fi scos din sala, in timp ce altul a spus mai tarziu: „Vaccinurile salveaza vieti”. Unii sustinatori ai lui Kennedy, care a fondat grupul anti-vaccin Children’s Health Defense, purtau palarii „Make America Healthy Again”.
„Se vede ca domnul Kennedy a imbratisat teoriile conspiratiei si sarlatanii, mai ales cand vine vorba de siguranta si eficacitatea vaccinurilor. Pentru el a devenit un scop sa semene indoiala si sa descurajeze parintii sa administreze copiilor vaccinuri salvatoare”, a declarat senatorul democrat Ron Wyden intr-o declaratie de deschidere inainte de audiere.
In timp ce cea mai mare parte a opozitiei fata de Kennedy este condusa de pozitia sa fata de vaccinuri, unii republicani se opun, de asemenea, comentariilor sale in sprijinul drepturilor la avort, precum si pozitiei sale percepute impotriva industriei farmaceutice.
In timpul audierii, Kennedy a spus ca este de acord cu Trump ca statele ar trebui sa decida accesul la avort, ca vrea sa puna capat bolilor cronice, sa rupa orice legaturi dintre angajatii autoritatii de reglementare a medicamentelor si industria farma si sa ceara scoaterea fluorului din sisteme de apa.
Kennedy are nevoie de sprijinul a cel putin 50 de senatori, ceea ce i-ar permite lui Vance sa depuna un alt vot de departajare si sa-i confirme nominalizarea, daca este necesar.