Augustin Lazar ia din nou atitudine, arata cum parlamentarii PSD-ALDE ii favorizeaza pe borfasi. Cate dosare sunt afectate de recentele decizii

news

Parchetul General a publicat, joi, o lista cu 20 de doasare aflate in lucru care vor fi afectate de decizia Parlamentului de a dezincrimina partial conflictul de interese.

„Modalitati alternative de savarsire a infractiunii de conflict de interese, prev.de art.301 din Codul penal, dezincriminate prin proiectul adoptat la data de 25 aprilie 2017 de Camera Deputatilor, care modifica articolele 301 si 308 din Codul penal”, este descrierea facuta listei de 20 de dosare in lucru sau trimise in judecata si 4 dosare in care s-au pronuntat deja hotarari definitive si care vor putea fi supuse revizuirii. Pe lista se afla mai multi consilieri locali, primari de comune, trei primari de oras si sefi de institutii publice.

Iata doua exemple:

Screen Shot 2017-04-27 at 10.50.28 Screen Shot 2017-04-27 at 10.51.04

Camera Deputatilor a adoptat, marti, cu 187 voturi pentru, 71 impotriva, 6 abtineri, proiectul de modificare a Codului penal, inlocuind ”conflictul de interese” cu sintagma ”folosirea functiei pentru favorizarea unor persoane”. Potrivit amendamentelor adoptate, titlul articolului 301 din Codul penal se transforma din „conflict de interese” in „folosirea functiei pentru favorizarea unor persoane”.

Articolul modificat in comisie prevede ca „fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, a indeplinit un act prin care s-a obtinut un folos patrimonial pentru sine, pentru sotul sau, pentru o ruda ori un afin pana la gradul II inclusiv, se pedepseste cu inchisoarea de la unu la cinci ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica pe o perioada de 3 ani”.

In legea in vigoare, articolul 301 prevede ca ”fapta functionarului public, care, in exercitarea atributiilor de serviciu, a indeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obtinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru sotul sau, pentru o ruda ori pentru un afin pana la gradul II inclusiv sau pentru o alta persoana cu care s-a aflat in raporturi comerciale ori de munca in ultimii 5 ani sau din partea careia a beneficiat ori beneficiaza de foloase de orice natura, se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica”.

Potrivit unui alt amendament adoptat, aceste prevederi nu se aplica in cazul in care actul sau decizia se refera la emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative, la exercitarea unui drept recunoscut de lege sau in indeplinirea unei obligatii impuse de lege, cu respectarea conditiilor si limitelor prevazute de aceasta.

O alta modificare adoptata de comisie este la articolul 308. ”Dispozitiile art. 289 – 292, art. 295, art. 297 – 300 si art. 304 privitoare la functionarii publici se aplica in mod corespunzator si faptelor savarsite de catre sau in legatura cu persoanele care exercita, permanent ori temporar, cu sau fara o remuneratie, o insarcinare de orice natura in serviciul unei persoane fizice prevazute la art. 175 alin. (2) ori in cadrul oricarei persoane juridice”, prevede articolul 308 modificat de deputati.

Camera Deputatilor este for decizional in legatura cu proiectul de lege pentru modificarea art. 301 si art. 308 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. Legea merge la promulgare, la presedintele Iohannis.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

 

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: