AUR anunta ca va avea peste 50% la alegerile din 2024. Senatorul Tarziu: „N-am baut nimic si sunt in toate mintile. Stiu bine pe ce ma bazez”

politica

Presedintele Consiliului National de Conducere (CNC) al Aliantei pentru Unirea Romanilor (AUR), Claudiu Tarziu, a declarat marti, la Bistrita, ca partidul sau are sansa sa castige la viitoarele alegeri parlamentare peste 50% din voturi.

„Avem sansa ca in 2024 sa luam peste 50% (la alegerile parlamentare – n.r.) – si ascultati-ma bine, nu va uitati curios, n-am baut nimic si sunt in toate mintile. Stiu bine pe ce ma bazez. Avem posibilitatea asta. Romanii au nevoie de noi si stiu un singur lucru: ca nu om fi noi cei mai grozavi, dar suntem sinceri, bine intentionati si nu precupetim niciun efort pentru a face ceea ce spunem”, a afirmat Claudiu Tarziu, la o intalnire cu membri si simpatizanti ai partidului din judetul Bistrita-Nasaud, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia AUR va prezenta, in septembrie, un draft al programului propriu de guvernare si o prima echipa pregatita sa preia guvernarea, din cele trei pe care intentioneaza sa le formeze.

„Noi avem si solutii, lucram la un program de guvernare, pe care o sa il anuntam, din ideile lui generale, in septembrie, cand vom anunta si o prima echipa de guvernare. Spun o prima, pentru ca vrem sa avem trei echipe de guvernare pe care sa le antrenam pana in 2024, ca din acestea trei sa facem un guvern foarte bun pentru Romania, care sa nu piarda vremea si care sa nu dea rateuri, ca nu mai avem timp”, a afirmat Tarziu.

Presedintele CNC al AUR a precizat ca selectia in echipele de guvernare se va face pe baza competentelor, si nu in functie de notorietate sau de pozitia detinuta in partid.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: