Aurescu, replica taioasa pentru Putin la CNN: „Este complet neadevarat ce a spus. Suntem gata sa permitem Rusiei sa verifice daca sunt rachete ofensive in Romania”

politica

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, intr-un interviu pentru CNN, ca afirmatiile lui Putin privind scutul antiracheta de la Deveselu sunt „complet neadevarate”. El a invitat Rusia sa vina in inspectie la Deveselu.

„Putin a spus inca o data ca scutul antiracheta din Romania si Polonia reprezinta o amenintare la adresa securitatii Rusiei. Este complet neadevarat. Este absurd sa spui ca un sistem pur defensiv, care nu este gandit catre Rusia, ci catre posibile amenintari cu rachete din afara spatiului euro-atlantic, reprezinta o amenintare pentru Rusia. Suntem gata sa permitem Rusiei sa verifice daca sunt rachete ofensive in Romania. Nu sunt, asta e sigur”, a declarat Aurescu la CNN.

„Una dintre solicitarile presedintelui Putin, ca sa fie evitata o noua criza diplomatica sau chiar militara, a fost retragerea trupelor NATO din Bulgaria si Romania. Exista flexibilitate la acest capitol, din perspectiva dumneavoastra?”, a fost intebat apoi Aurescu de CNN.

„Categoric nu! Este o sustinere ridicata pentru valorile euro-atlantice in Romania. De aceea, noi am fost cei care au cerut consolidarea prezentei NATO in Romania”, a spus raspicat ministrul..

Pe 3 februarie, ministrii de externe din formatul Bucuresti-9, care cuprinde cele noua state de pe flancul Estic al NATO, se vor intalni in Capitala pentru a discuta situatia din regiune. La intalnire vor participa si ministrul de externe al Frantei, Jean-Yves Le Drian, precum si cel al Ucrainei, Dmitro Kuleba.

„Pe 3 februarie voi gazdui in Bucuresti o intalnire a ministrilor de Externe din formatul Bucuresti-9 care aduna toti cei noua aliati de pe flancul Estic. De asemenea, va participa si ministrul francez de externe, care viziteaza Bucurestiul in aceeasi zi. Discutiile vor fi despre situatia de securitate din vecinatatea noastra, regiunea Marii Negre. Totodata, ministrul ucrainean de Externe ni se va alatura in aceasta intalnire. Vom putea discuta modurile prin care putem continua sa promovam dialogul si sa detensionam situatia din regiune”, a mai spus ministrul roman de Externe.

Vladimir Putin a declarat, marti, in urma intalnirii cu premierul ungar Viktor Orban, ca lansatoarele de racheta din Romania si Polonia sunt o amenintare pentru Rusia. El a spus ca cerintele Rusiei de garantare a securitatii, printre care si retragerea NATO la granitele din 1997, au fost ignorate de SUA si NATO.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: