Austria devenit cea mai DURA tara cu refugiatii. Ameninta Grecia cu EXCLUDEREA din Schengen

externe

Ministrul austriac de interne, Johanna Mikl-Leitner, a amenintat sambata Grecia cu ‘o excludere provizorie’ din spatiul de libera circulatie Schengen daca Atena nu-si intareste controlul la frontierele sale in fata afluxului de imigranti.

‘Daca guvernul de la Atena nu va face mai mult pentru securitatea frontierelor externe ale UE, atunci va trebui ca noi sa vorbim in mod deschis de o excludere provizorie a Greciei din spatiul Schengen’, a declarat dna Mikl-Leitner intr-un interviu pentru Die Welt, potrivit AFP, citata de Agerpres.

‘Daca un stat din (spatiul) Schengen nu-si indeplineste obligatiile, atunci nu exista nicio interdictie pentru a reflecta la aceasta’, a adaugat ministrul, calificand drept ‘mit’ ideea ca ‘frontiera greco-turca nu poate fi controlata’.

‘Rabdarea multor europeni a ajuns la limita. (…) S-a vorbit mult, acum trebuie actionat. Este vorba de protejarea stabilitatii, ordinii, securitatii in Europa’, a insistat Johanna Mikl-Leitner.

Grecia, tara ce se confrunta cu o grava criza economica, este acuzata de mai multe luni ca nu intreprinde suficiente masuri pentru protejarea frontierelor sale care sunt si frontierele externe ale Uniunii Europene.

Sute de mii de imigranti au sosit pe insulele grecesti venind de pe coastele Turciei, incercand astfel sa ajunga in tarile occidentale, in special in Germania.

Presedintia luxemburgheza a Consiliului UE a respins in decembrie ipoteza excluderii Greciei din spatiul Schengen. ‘Juridic, nu este posibila excluderea unui stat din zona Schengen’, afirma atunci ministrul luxemburghez al imigratiei, Jean Asselborn.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: