Flavius Iancu

Germania, lovită de gripa aviară: Peste 400.000 de păsări au fost sacrificate

Peste 30 de ferme de păsări din Germania au fost forţate să îşi sacrifice animalele în urma descoperii unor focare de gripă aviară, a anunţat duminică Institutul german pentru sănătate animală (FLI), transmite DPA, potrivit Agerpres. Conform evaluărilor iniţiale, aproximativ 400.000 de pui, raţe, gâşte şi curcani au fost sacrificaţi şi ulterior eliminaţi pentru a […]
Germania lovită de gripa aviară Peste 400.000 de păsări au fost sacrificate

Zeci de mii de oameni au protestat pentru climă la Haga. Participanții vor ca mediul să redevină o prioritate, înaintea alegerilor legislative din Olanda

Zeci de mii de persoane au manifestat, duminică, la Haga, într-o încercare de a aduce în prim-plan lupta împotriva modificărilor climatice. Protestul a avut loc cu trei zile înaintea alegerilor legislative din Olanda, unde imigraţia şi accesul la locuinţe s-au impus ca teme de campanie, relatează AFP, conform news.ro. Agitând banderole care proclamau că „planeta […]
Zeci de mii de oameni au protestat pentru climă la Haga. Participanții vor ca mediul să redevină o prioritate înaintea alegerilor legislative din Olanda

Salvamontiștii au recuperat trupurile a trei turiști decedați în Munții Făgăraș, în acest week-end. A intervenit și un elicopter SMURD

Două echipe formate din 15 salvatori montani au reușit duminică, cu ajutorul unui elicopter SMURD, să recupereze trupurile celor doi turiști din Ploiești care au decedat sâmbătă, după ce au alunecat sute de metri de pe Vârful Netedu din Munții Făgăraș, a anunțat directorul Salvamont Sibiu, Dan Popescu, conform Agerpres. „Ambele victime au fost transportate […]
Salvamontiștii au recuperat trupurile a trei turiști decedați în Munții Făgăraș în acest week-end. A intervenit și un elicopter SMURD

Maia Sandu, Preşedintele Republicii Moldova: “Când e vorba de manipulare pe reţele, eu cred că nu avem încă instrumente eficiente. E nevoie de reguli acceptate la nivelul lumii democratice”

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a afirmat că nu ştim să ne protejăm democraţia atunci când ea este atacată de pe platforme şi a adăugat că atunci când este vorba de manipulare şi dezinformare pe reţele, atunci nu avem încă instrumente eficiente de combatere. Maia Sandu consideră că platformele nu respectă nici propriile reguli şi […]
Maia Sandu Preşedintele Republicii Moldova Când e vorba de manipulare pe reţele eu cred că nu avem încă instrumente eficiente. E nevoie de reguli acceptate la nivelul lumii democratice

Prim-ministrul polonez, Donald Tusk: “Rusia ar putea ajunge în orice capitală europeană, inclusiv la Londra, cu rachete balistice cu încărcătură nucleară”

Prim-ministrul polonez Donald Tusk nu se așteaptă la o pace durabilă în Ucraina atât timp cât președintele rus Vladimir Putin este la putere, conform unui interviu pentru ziarul britanic The Sunday Times, citat de dpa, conform Agerpres. Conflictul amenință să devină un „război permanent și veșnic” dacă nu se schimbă ceva drastic în Rusia, a […]
Prim-ministrul polonez Donald Tusk Rusia ar putea ajunge în orice capitală europeană inclusiv la Londra cu rachete balistice cu încărcătură nucleară

Bucureștiul, una dintre cele mai calde capitale europene. Temperatura medie a crescut cu peste două grade Celsius față secolul trecut

Temperatura medie anuală, în orașele României, a crescut constant, depășind 12 grade Celsius, în perioada 2021-2024, cu peste două grade Celsius mai mult decât în secolul trecut, iar Bucureștiul este, astăzi, una dintre cele mai calde capitale europene, cu o temperatură medie de 22,5 grade Celsius, în iulie, comparabilă cu Atena sau Roma, arată datele […]
Bucureștiul una dintre cele mai calde capitale europene. Temperatura medie a crescut cu peste două grade Celsius față secolul trecut

UE: A sunat ceasul să nu mai schimbăm ora? 85% dintre europeni sunt împotriva “sistemului orei de vară”

Noaptea trecută s-a trecut la ora de iarnă. UE a promis din 2018 că va abandona această practică dar lipsește consensul. Pe rețelele sociale, premierul Spaniei îndeamnă colegii europeni să renunțe la schimbarea orei. Milioane de cetățeni europeni trec prin ritualul bianual al schimbărilor orei, impus de regimul (acceptat cu reticență) cunoscut sub numele de […]
UE A sunat ceasul să nu mai schimbăm ora 85 dintre europeni sunt împotriva sistemului orei de vară

Trei morţi şi 30 de răniţi, duminică, după un nou atac cu drone al rușilor asupra Kievului. Donald Trump: „Nu voi pierde timpul” cu Vladimir Putin

Un atac cu drone ruseşti asupra Kievului s-a soldat cu trei morţi şi aproape treizeci de răniţi, dintre care şase copii, a anunţat, duminică, primarul capitalei ucrainene, Vitali Klitschko. „Conform primelor informaţii, trei persoane au murit şi 27 au fost rănite” în cartierul Desnianski din Kiev, a scris Vitali Klitschko pe Telegram, relatează lefigaro.fr, conform […]
Trei morţi şi 30 de răniţi duminică după un nou atac cu drone al rușilor asupra Kievului. Donald Trump Nu voi pierde timpul cu Vladimir Putin

Peste 100.000 de oameni, prezenți la sfințirea picturii Catedralei Naționale. Istoria lăcașului

Pictura Catedralei Naționale este sfințită duminică de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului și de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, însoțiți un sobor de 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi. La slujba de sfințire a picturii Catedralei Naționale vor participa președintele Nicușor Dan, președintele Senatului, Mircea Abrudean, premierul Ilie Bolojan, președinta […]
Peste 100.000 de oameni prezenți la sfințirea picturii Catedralei Naționale. Istoria lăcașului

Uraganul Melissa s-a intensificat şi a trecut la categoria 3. Sunt vizate Haiti, Jamaica, Republica Dominicană și Cuba

Furtuna tropicală Melissa ar putea deveni „un uragan major” până duminică, a avertizat  Centrul Național pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, informează AFP, conform Agerpres. Melissa se află la aproximativ 450 de kilometri de Port-au-Prince, în Haiti, şi aduce vânturi de până la 185 de kilometri pe oră. Uraganul ar trebui să se intensifice rapid […]
Uraganul Melissa s-a intensificat şi a trecut la categoria 3. Sunt vizate Haiti Jamaica Republica Dominicană și Cuba

Donald Trump, la summitul ASEAN, în Malaezia. Va asista la semnarea acordului de încetare a focului între Thailanda şi Cambodgia

Preşedintele american Donald Trump a sosit, duminică, în Malaezia, unde va participa la summitul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), în cadrul căruia ar trebui să supervizeze semnarea unui acord de încetare a focului între Thailanda şi Cambodgia. Acest acord ar trebui să consolideze armistiţiul încheiat în urmă cu trei luni, în urma negocierilor […]
Donald Trump la summitul ASEAN în Malaezia. Va asista la semnarea acordului de încetare a focului între Thailanda şi Cambodgia

Cum va fi vremea în noiembrie. Temperaturi medii mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a actualizat estimările meteorologice pentru perioada 27 octombrie – 24 noiembrie 2025. ANM anunță o perioadă cu temperaturi ușor mai ridicate decât normalul perioadei și cantități de precipitații apropiate de valorile obișnuite. Daca astăzi, duminică, vremea va fi apropiată de mediile climatologice, mai rece și închisă, exceptând extremitatea de sud-est […]
Cum va fi vremea în noiembrie. Temperaturi medii mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă

Reacție MAE: Anunțul Ucrainei că va închide licee cu predare în limba română din Cernăuți „nu răspunde aşteptărilor comunității şi nici principiilor discutate bilateral”

Ministerul român al Afacerilor Externe a reacționat sâmbătă la anunțul potrivit căruia mai multe licee din regiunea Cernăuți, care au predare în limba română, ar urma să fie închise. Într-un comunicat de presă emis sâmbătă, MAE a anunțat că „susține ca prioritar accesul la limba română şi în afara granițelor României şi acordă atenție specială […]
Reacție MAE Anunțul Ucrainei că va închide licee cu predare în limba română din Cernăuți nu răspunde aşteptărilor comunității şi nici principiilor discutate bilateral

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, despre o eventuală agresiune din partea Federaţiei Ruse: ”Armata Română este pregătită, se pregăteşte în continuare, parte din pregătirile noastre se fac alături de aliaţii noştri NATO”

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a afirmat că Armata Română este pregătită şi se pregăteşte în continuare, iar cea mai mare parte a acestor antrenamente este realizată împreună cu aliaţii din NATO, conform news.ro. Declaraţia sa a fost făcută în contextul în care a fost întrebat cât de pregătită este Armata României în faţa unei agresiuni […]
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu despre o eventuală agresiune din partea Federaţiei Ruse Armata Română este pregătită se pregăteşte în continuare parte din pregătirile noastre se fac alături de aliaţii noştri NATO

Angela Merkel i-ar fi cerut Ucrainei să nu apere Crimeea, în 2014, acuză fostul comandant-șef al armatei Lituaniei

Fostul cancelar german Angela Merkel ar fi intervenit pe lângă autoritățile de la Kiev pentru a nu se apăra împotriva anexării Crimeei în 2014, potrivit unui fost înalt oficial militar lituanian. Jonas Vytautas Zukas, fostul comandant-șef al forțelor armate lituaniene, a făcut această afirmație într-o carte publicată recent. Informația a stârnit indignare în Lituania, dar […]
Angela Merkel i-ar fi cerut Ucrainei să nu apere Crimeea în 2014 acuză fostul comandant-șef al armatei Lituaniei