Autoritățile germane au reținut un bărbat în vârstă de 21 de ani care se presupune că plănuia să atace „mulțimi mari” la un târg de Crăciun din Magdeburg, landul Saxonia-Anhalt, potrivit unor oficiali regionali.
Bărbatul, originar din Asia Centrală, și-a exprimat planurile de a comite un atac care „ar fi putut avea o motivație islamistă”, potrivit ministerului de Interne din Saxonia-Anhalt, scrie The Times of Israel.
Ministerul spune că pregătește un ordin de deportare, invocând un „prognostic bazat pe fapte” conform căruia bărbatul ar putea reprezenta un pericol pentru Germania sau o „amenințare teroristă”.
Bărbatul în vârstă de 21 de ani a fost reținut vineri, în aceeași zi în care poliția germană a arestat cinci bărbați – trei marocani, un sirian și un egiptean în vârstă de 56 de ani care, potrivit tabloidului „Bild”, servește ca imam la o moschee din orașul bavarez Dingolfing-Landau – pentru că ar fi plănuit un atac islamist cu o mașină la un târg de Crăciun din statul Bavaria, din sudul Germaniei.
Potrivit autorităților, imamul ar fi cerut ca atacul să fie comis la un târg de Crăciun din zonă, „folosind un vehicul pentru a ucide sau răni cât mai multe persoane posibil”. Marocanii – cu vârstele de 30, 28 și 22 de ani – ar fi fost de acord să ducă atacul la îndeplinire, în timp ce sirianul, în vârstă de 37 de ani, i-ar fi încurajat.