Avem iar cod portocaliu de canicula! Vezi zonele afectate

news

canicula

O noua avertizare cod portocaliu a fost emisa astazi de meteorologi. In sase judete din vestul tarii canicula face ravagii. Celelalte regiuni se afla sub cod galben.

Aerul este aproape irespirabil in vestul tarii, unde disconfortul termic este deosebit de accentuat. In judetele Satu Mare, Bihor, Arad, Timis, Caras-Severin si Mehedinti se vor inregistra azi maxime de 38-39 de grade Celsius.

Tot azi, in cea mai mare parte a tarii, aflata sub Cod galben, vremea va fi caniculara. Temperaturile maxime se vor situa frecvent intre 35 si 37 de grade, iar indicele temperatura-umezeala (ITU) va depasi pragul critic de 80 de unitati, mai ales in zonele de campie si de podis.

Vineri, iar vremea va fi calduroasa in cea mai mare parte a tarii, caniculara in zonele de campie si podis, unde si indicele temperatura-umezeala va depasi pragul critic de 80 de unitati. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 — 37 de grade si, izolat, 38 de grade.

Valul de caldura va persista si in urmatoarele zile, iar instabilitatea atmosferica va fi temporar accentuata in special in nord-vestul, nordul tarii si in zonele de munte.

Foto: itfarrag.com

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: