Calatoria lor a fost o adevarata provocare: temperaturi de -29°C, drumuri acoperite de gheata, ninsori puternice si reni care le-au taiat calea.
Desi masinile lor Aro au peste 20 de ani vechime, au rezistat fara probleme, iar membrii Asociatiei NapocAro au demonstrat ca aceste vehicule romanesti sunt inca fiabile si capabile sa faca fata unor conditii extreme.

Pe traseu, echipa a avut parte de situatii neasteptate. Una dintre cele mai amuzante s-a petrecut la granita dintre Suedia si Norvegia, unde vamesii i-au intrebat daca transporta cartofi.
„Ne-au oprit in vama si prima intrebare a fost daca avem cartofi in masina. Am ramas toti surprinsi, nu stiam de unde a aparut intrebarea asta. Nici nu auzisem pana atunci ca ar fi ceva interzis sau special cu cartofii. In schimb, nu stiau ce marca sunt masinile noastre. Aro nu exista in sistemul lor, asa ca ne-au intrebat unde au fost produse”, povesteste Ionel Bodea, presedintele Asociatiei NapocAro si membru al expeditiei.

Desi se asteptau la conditii dificile, gerul din Nordul Europei i-a luat prin surprindere.„Mergeam pe gheata cu 80-90 km/h, pentru ca asa mergeau toti. La un moment dat, un camion a trecut pe langa noi si a ridicat un nor de praf de zapada. Unul dintre colegi n-a mai vazut nimic si a iesit de pe drum. Din fericire, a intrat doar in zapada si l-am tras inapoi. Cea mai grea noapte a fost la -29°C, resimtite ca -38°C. Aerul era atat de rece, incat simteam ca ne arde plamanii cand respiram. Am dormit in masina, dar noroc ca aveam incalzitor auxiliar, asa ca in interior erau 22°C si dormeam in tricou”, isi aminteste Bodea.
Pe traseu, expeditia a avut parte si de intalniri surprinzatoare: o turma de reni care le-a taiat calea. „Unul era chiar in mijlocul drumului si nu avea nicio intentie sa se miste. A trebuit sa oprim si sa asteptam sa treaca toti. Mos Craciun, in schimb, n-a fost de gasit. Am fost in satul lui din Laponia, dar sincer, ne-a cam dezamagit. Parea mai mult un targ de Craciun, frumos amenajat, dar fara nimic special. Iar preturile erau incredibil de mari”, spune Bodea.

Pe traseu, masinile romanesti Aro au atras atentia atat a strainilor, cat si a romanilor din diaspora. „In Suedia, oamenii intorceau capul dupa noi. Unii ne-au salutat, iar altii ne-au confundat cu Land Rover. Chiar la Mos Craciun am dat peste un grup de romani care au ramas uimiti sa vada Aro acolo. In Danemarca am avut un moment si mai tare ne-am intalnit cu cineva care avea o Dacia! Ne-am oprit sa stam de vorba, iar un alt roman, care n-a mai fost in tara de 15 ani, s-a intors din drum special sa vada masinile noastre”, povesteste clujeanul.
Dupa aceasta expeditie, membrii NapocAro sunt si mai convinsi ca Aro este o masina de teren fiabila, care ar putea concura cu modelele moderne, daca ar fi reluata productia.
„Aro este incredibil de rezistenta, singura problema este caldura interioara. La fiabilitate bate multe masini de teren de astazi. Daca s-ar relua productia, cu cateva imbunatatiri la interior si exterior, ar putea concura fara probleme pe piata auto. E pacat ca Romania a pierdut un brand atat de puternic”, crede Bodea.

Asociatia NapocAro numara zeci de membri din Romania, toti pasionati de Aro, IMS si TV, unele masini avand aproape 50 de ani.
Multi dintre ei au participat in expeditii similare, traversand tari precum Mauritania, Somalia sau Georgia, testand limitele acestor vehicule.
Dupa 21 de zile de aventura, cei cinci clujeni s-au intors acasa cu povesti incredibile despre calatoria lor prin taramurile inghetate ale Nordului, informeaza agerpres.ro.
Sursa foto: Asociatia NapocAro.ro