Avertisment fara precedent al SUA, temperatura creste brusc: „Armata SUA ar putea distruge arsenalul nuclear rus care a fost dezvoltat prin incalcarea tratatelor internationale”

externe

Administratia Vladimir Putin incalca Tratatul Fortelor Nucleare Intermediare (INF), a acuzat marti ambasadorul Statelor Unite la NATO, Kay Bailey Hutchison, avertizand ca armata SUA ar putea distruge arsenalul nuclear rus dezvoltat prin incalcarea acestui acord.

Rusia considera drept periculoasa declaratia facuta de trimisul Washingtonului la NATO, potrivit caruia Moscova trebuie sa sisteze dezvoltarea in secret a unui sistem de rachete de croaziera interzis prin Tratatul INF (tratatul privind fortele nucleare cu raza medie si scurta de actiune), or in caz contrar SUA vor incerca sa-l distruga inainte de a deveni operational, transmite Reuters, citata de Agerpres.

Ambasadoarea Statelor Unite la NATO, Kay Bailey Hutchison, a declarat marti ca Washingtonul ramane atasat unei solutii diplomatice, dar este pregatit sa ia in considerare o lovitura militara daca partea rusa continua sa dezvolte acest sistem de rachete cu raza medie de actiune.

‘Se pare ca persoanele care fac astfel de declaratii nu isi dau seama de gradul lor de responsabilitate si de pericolul retoricii agresive. Cine a mandatat-o pe aceasta doamna sa faca asemenea declaratii? Poporul american?’, a intrebat retoric purtatoarea de cuvant a diplomatiei ruse Maria Zaharova.

‘Expertii militari (rusi) vor da un raspuns detaliat amenintarilor reprezentantului permanent al SUA la NATO privind doborarea rachetelor’ rusesti, a avertizat Maria Zaharova, citata de agentia de presa TASS.

In afara de ambasadoarea americana, si secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a acuzat marti Rusia ca dezvolta un nou tip de rachete care ar pune in pericol securitatea Europei. Potrivit lui Stoltenberg, Rusia a recunoscut recent existenta unui nou sistem de rachete denumit 9M729, care incalca Tratatul INF.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: