Avertismentul lui Trump: ”Pentru Iran, timpul se scurge şi ar fi bine să acţioneze rapid, altfel nu va mai rămâne nimic din ei”

Avertismentul lui Trump Pentru Iran timpul se scurge şi ar fi bine să acţioneze rapid altfel nu va mai rămâne nimic din ei
Preşedintele american Donald Trump a avertizat duminică, pe platforma sa Truth Social, că „nu va mai rămâne nimic din Iran” dacă Teheranul nu semnează un acord cu Statele Unite, în condiţiile în care negocierile dintre cele două ţări continuă să fie în impas, transmite AFP.

„Pentru Iran, timpul se scurge şi ar fi bine să acţioneze rapid, altfel nu va mai rămâne nimic din ei”, a ameninţat preşedintele american.

Declaraţia intervine după mai mult de o lună de armistiţiu, în timp ce perspectiva unei soluţionări a conflictului, început pe 28 februarie prin atacurile americano-israeliene, rămâne îndepărtată.

Teheranul acuză Washingtonul că nu a oferit concesii concrete

Statele Unite nu au oferit „nicio concesie concretă” în răspunsul lor la propunerile Iranului, în special în privinţa dosarului nuclear, principalul subiect de divergenţă între cele două ţări, au relatat duminică media iraniene.

Potrivit agenţiei Fars, Washingtonul a prezentat o listă de cinci puncte în care a cerut, între altele, ca Iranul să păstreze o singură instalaţie nucleară şi să îşi transfere în Statele Unite întregul stoc de uraniu înalt îmbogăţit.

Aceeaşi sursă a relatat că SUA au refuzat să deblocheze „măcar 25%” din activele iraniene îngheţate în străinătate sau să plătească despăgubiri pentru daunele suferite de Iran în timpul războiului.

Agenţia Mehr a afirmat, la rândul său, că Statele Unite nu au acordat Iranului „nicio concesie tangibilă” şi a denunţat „condiţii excesive” impuse de Washington.

„Washingtonul a cerut, de asemenea, restricţii foarte severe şi de lungă durată asupra sectorului nuclear iranian şi a condiţionat încetarea ostilităţilor pe toate fronturile de deschiderea de negocieri”, a transmis Mehr.

Iranul cere încetarea ostilităţilor şi ridicarea blocadei porturilor

Diplomaţia iraniană a afirmat luni că propunerile Teheranului solicitau încetarea imediată a ostilităţilor în regiune, în special în Liban, precum şi ridicarea blocadei impuse porturilor iraniene de către Marina americană.

Iranul a cerut, de asemenea, deblocarea activelor sale deţinute în străinătate, vizate de mult timp de sancţiuni americane.

Comentarii

Citește mai departe

Jonas Lauwiner, un elvețian de 31 de ani, susține că a devenit „regele simbolic al Elveției” și că deține un „imperiu funciar” obținut printr-o portiță legală. Autoritățile locale încearcă să limiteze extinderea acestuia, în timp ce Lauwiner afirmă că reacțiile critice sunt, de fapt, un semn de invidie, relatează France24. „Regele Jonas I” și o […]
Trei petroliere cu echipaje indiene au fost implicate în incidente maritime succesive în largul coastelor Omanului, în contextul unor operațiuni navale desfășurate de Statele Unite în regiune. Potrivit Ministerului indian al Transporturilor Maritime, citat de Reuters, toți cei 20 de marinari indieni aflați la bordul petrolierului Jalveer au fost evacuați în siguranță după un incendiu […]
Ministrul indian de Externe, Subrahmanyam Jaishankar, a declarat că India a început să cumpere cantități importante de petrol rusesc după izbucnirea războiului din Ucraina și impunerea sancțiunilor occidentale împotriva Moscovei, inclusiv la solicitarea Statelor Unite, care urmăreau menținerea stabilității pieței energetice globale. Declarația a fost făcută în cadrul unei intervenții citate de Bloomberg, în contextul […]
Prințesa Bajrakitiyabha, fiica cea mare a regelui thailandez Maha Vajiralongkorn și una dintre cele mai respectate figuri ale familiei regale, a murit la vârsta de 47 de ani, după mai bine de trei ani petrecuți în comă. Anunțul a fost făcut de Casa Regală a Thailandei, care a precizat că starea sa de sănătate s-a […]
Un jurnalist mexican specializat în relatări despre criminalitate și siguranță publică a fost împușcat mortal joi dimineață în statul Veracruz, una dintre cele mai periculoase regiuni din Mexic pentru reprezentanții presei. Ucis în plină stradă Moartea lui Luis Ángel López Valdez a stârnit reacții de indignare din partea colegilor săi și a organizațiilor pentru libertatea […]