Balamuc fara precedent in Guvernul Dancila-Dragnea. Ministrul Olguta Vasilescu se dezice de un document oficial emis chiar de catre Guvernul PSD

politica

Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, contrazice informatiile prezentate intr-un document oficial al Guvernului Romaniei prin care se prevede suspendarea platii contributiilor pentru pensiile administrate privat – Pilonul II – in perioada 1 iulie – 31 decembrie.

Programul legislativ al Guvernului pe 2018 include intre altele, ca „prioritate legislativa”, un „proiect de lege privind reglementarea pensiilor obligatorii administrate privat (Pilonul II)”, cu precizarea ca in perioada 1 iulie – 31 decembrie contributiile aferente acestuia vor fi suspendate.

Vasilescu se dezice insa de acest document oficial.

”Este o solutie a Comisiei de Prognoza, nu s-a transpus intr-o OUG. Nu suntem de acord cu ea. Nu se va intampla, pentru ca trebuie sa ajunga la noi”, a spus Lia Olguta Vasilescu.

Potrivit documentului, contributiile CAS (respectiv contributiile de asigurari sociale aferente pensiei) „sunt incasate integral la buget”, cu „suspendarea contributiilor in perioada 1.07 – 31.12.2018”. In prezent, din sumele CAS pentru Pilonul I (sistemul pensiilor administrate de stat) se directioneaza automat 3,7% catre Pilonul II.

O alta prevedere a proiectului citat este ca se va stabili o „contributie a angajatului in suma fixa de 84 de lei in primul an”, contributie care „creste anual pana la 125 de lei in anul 5” si va fi „dedusa din impozitul pe venit”.

Totodata, va exista si o contributie a angajatorului „egala cu a angajatului si dedusa din impozitul pe profit in functie de marimea companiei (50, 25, 10 angajati)”, se mai arata in documentul guvernamental.

Propunerea vine in conditiile in care, incepand din ianuarie 2018, contributiile de asigurari sociale (atat cele pentru pensii, cat si cele pentru sanatate si somaj) au fost transferate integral de la angajator in sarcina angajatului. Angajatorul se mai ocupa, in continuare, doar de formalitatile contabile de retinere si plata a CAS, avand de achitat doar o contributie la fondul de garantare a creantelor salariale, de 0,25% din fondul propriu de salarii al companiei.

Ultimele referiri la Pilonil II de pensii au starnit o serie de controverse, pentru ca neoficial s-a spus ca acest sistem ori va fi „desfiintat”, ori ar urma sa nu mai primeasca – de la Pilonul I – contributiile stabilite prin lege. Aceste contributii au scazut de la 5,1% in 2017 la 3,7% in 2018, in conditiile in care pentru 2018 erau prevazute sa creasca la 6%. Iata ca in noul program legislativ este prevazuta suspendarea acestor contributii in perioada 1 iulie – 31 decembrie 2018.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: