Banii lui Sebastian Ghita fac acum legea la B1 TV?

opinii

Peste noapte, doua nume reprezentative ale postului B1 TV, totodata foarte critice la adresa lui Victor Ponta si a anturajului sau, au disparut din grila postului. Este vorba de Catalin Prisacariu si Sorina Matei. S-au invocat motive financiare, insa B1 a gasit bani pentru a-i aduce, in urma cu doar doua luni, pe doi fosti angajati ai lui Sebastian Ghita.

La mijlocul lunii ianuarie, un eveniment ciudat era dezvaluit pe vreo cateva site-uri. Actionarul majoritar al B1 TV, Sorin Oancea, s-a intalnit intr-un cadru foarte restrans cu finantatorul postului Romania TV, Sebastian Ghita. Pozitionati in tabere politice adverse si aflati intr-o concurenta acerba, cei doi oameni de afaceri nu prea aveau, teoretic, ce sa-si vorbeasca si ce sa impartaseasca. Subiectul nu a prea a facut valuri in presa, desi era foarte juicy. Ce ar fi putut sa discute, „cat vine de la Udrea?”, „dar tu cati bani bagi pentru PSD?” Era marfa de rumegat o gramada pe la celelalte posturi sau ziare, insa nimic.

Zvonuri sau informatii despre cum circula banii lui Sebastian Ghita prin presa bantuie de mai multa vreme prin redactii. Oficial, el a negociat cumpararea Mediafax si a ziare.com, insa nu s-a finalizat nimic. Ba mai mult, Ghita sustinea pe la mijlocul lui 2014 ca vrea sa se retraga din business-ul de presa. Cu toate acestea, il vedem dupa sase luni in discutii de taina cu un alt manager de presa.

Un alt lucru care se poate constata dupa alegerile prezidentiale este ca mai multe publicatii si-au moderat, pana la anulare, tonul critic fata de PSD si Victor Ponta. O situatie aparent paradoxala, in campanie au existat presiuni prin redactii, impulsionate de finantarile PSD, tocmai pentru a fi eliminate materialele deranjante la adresa lui Ponta, teoretic ar fi trebuit ca dupa alegeri jurnalistii sa zburde in libertate. Nu s-a intamplat asa dintr-un motiv foarte simplu: s-au terminat banii de la Udrea si liberali, au ramas doar cei de la PSD.

PSD este acum singurul partid interesat, in continuare, sa aiba o presa favorabila, speriat ca nu cumva sa se amplifice antipatia populara, dupa esecul rusinos al lui Ponta de la prezidentiale. Si, mult mai important, Victor Ponta are nevoie de o imagine buna pentru a reusi sa supravietuiasca in fruntea guvernului. Cine are bani in PSD si experienta necesara gestionarii unui asemenea proiect? Exact, Sebastian Ghita.

A bagat bani Sebastian Ghita in B1 TV, postul preferat al adversarilor lui Ponta? Nu se stie, insa se vede ca doi oameni de baza ai sai de la Romania TV lucreaza acum acolo, este vorba de Catalin Striblea si Silviu Manastire, un alt jurnalist cu conexiuni ciudate in lumea politica. Cum se manifesta Catalin Striblea la B1 TV? S-a vazut in interviul luat recent lui Victor Ponta. Premierul a fost mai relaxat ca la Antena 3, desi tocmai atunci izbucnise scandalul Darius Valcov.

Acum, doi oameni care au construit brandul B1 TV de post critic al Puterii, Catalin Prisacariu si Sorina Matei, au fost eliminati din grila postului. Apropo, nu e cazul sa mai amintim dezvaluirile Sorinei Matei despre afacerile dubioase ale lui Sebastian Ghita.

Oriunde si oricum te uiti, pe fundalul miscarilor ciudate din presa de opozitie se zareste umbra cu portofel a lui Sebastian Ghita.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: