Incidentul s-a produs duminică, în jurul orei 01:00, când polițiștii Secției 3 au fost sesizați de un bărbat de 26 de ani că i-ar fi fost furat telefonul mobil dintr-o stație de distribuție a carburanților.
Persoana vătămată le-a indicat polițiștilor drept posibil autor conducătorul unui autoturism care plecase de la fața locului.
„Au fost declanșate de îndată verificări în zonă, iar la scurt timp, a fost depistat în trafic un autoturism condus de un bărbat, care corespundea semnalmentelor indicate de persoana vătămată. Astfel, s-a procedat la oprirea autovehiculului și la identificarea conducătorului auto, stabilindu-se că este vorba de un bărbat, în vârstă de 30 de ani. De asemenea, asupra acestuia a fost efectuat un control corporal, context în care a fost găsit telefonul mobil care ar fi fost sustras”, a transmis DGPMB.
Polițiștii au stabilit ulterior că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat de un echipaj al Brigăzii Rutiere cu aparatele alcooltest și drugtest.
În urma verificărilor, alcooltestul a indicat o valoare de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar aparatul drugtest a indicat prezența unor substanțe psihoactive.
El a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice, urmând ca rezultatele analizelor de laborator să stabilească existența și concentrația eventualelor substanțe psihoactive în organism.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul ar fi intrat în benzinărie și, profitând de neatenția persoanei vătămate, ar fi luat telefonul mobil lăsat nesupravegheat pe tejghea.
Ulterior, acesta ar fi plecat cu autoturismul în care a fost prins de polițiști.
Anchetatorii au stabilit că și mașina ar fi fost sustrasă. Autoturismul fusese lăsat la o adresă din Sectorul 1 de reprezentanții unei societăți căreia proprietarul îi încredințase vehiculul pentru efectuarea unor reparații.
În baza probelor administrate, bărbatul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 3 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.