Barna descrie plastic cat de complicata este fuziunea cu PLUS: „Surplusul de grizon, de par alb, e cea mai elocventa dovada fizica ca e un proces foarte complicat”

politica

Presedintele USR, Dan Barna, le-a explicat membrilor formatiunii politice pe care o conduce ca fuziunea cu PLUS, partidul infiintat de fostul prim-ministru Dacian Ciolos, are o miza „mult mai mare” decat mizele personale ale membrilor USR. Barna sustine ca fuziunea cu USR a fost ”un proces complicat”, iar „surplusul de par alb” pe care il are este „cea mai elocventa dovada fizica” in acest sens.

Dan Barna a catalogat decizia de fuziunea cu PLUS „o decizie istorica pentru ceea ce inseamna istoria USR” si pentru politica din Romania

„Stiu ca pentru multi dintre voi, si e normal, simtiti tot acest proces, toata aceasta constructie pe care o dezvoltam ca o miza personala si e normal sa fie asa. Pana la urma, nu-i asa, maieul e mai aproape decat camasa. Numai ca ce am facut noi in acesti patru ani ne pune in situatia sa fie mult mai mult decat despre noi. In momentul de fata, perspectiva pe care o construieste USR PLUS in Romania e mai mult decat despre fiecare dintre noi sau despre oricare dintre noi si de aceea va spun si va cer sa aveti indrazneala sa pasim mai departe, pentru ca n-are cine altcineva sa faca asta si de fapt noi suntem singurii care pot sa o faca.

Nu exista o alta alternativa buna. Exista vechea clasa politica, mai adaptata sau mai prabusita si exista aceasta speranta pe care noi am construit-o si continuam sa o confirmam la care oamenii se uita si pentru ca noi nu suntem parte din acest sistem, pentru ca nu am guvernat pana acum si avem, nu stiu cum sa-i spun, curatenia sa pretindem ca ne meritam dreptul sa ne construim viitorul si asta se poate intampla doar daca noi impreuna, USR si PLUS, ne asumam ca putem sa schimbam Romania.

Asta va cer astazi si asta vreau sa aveti in gand cand o sa va exprimati votul pentru pasul urmator al USR in istoria Romaniei” a afirmat Dan Barna sambata dimineata, in discursul tinut in cadrul Congresului USR si urmarit de aproximativ 10.000 de oameni pe pagina de Facebook a formatiunii politice, scrie news.ro.

El a explicat si care este motivul pentru care USR fuzioneaza cu PLUS: „Pentru ca vom fi mai puternici”.

„Din sondaje oamenii ne spun ca vor sa fim impreuna, fuziunea este, pe cale de consecinta, fireasca, decizie matura si decizie corecta. (…) Ca e complicata fuziunea? Da! Ultimele luni din activitatea mea si surplusul de grizon, de par alb, e cea mai elocventa dovada fizica ca e un proces foarte complicat. Si stiu ca pentru multi dintre voi s-au strans enorm de multe frustrari, le inteleg, si sunt umane, si sunt firesti si multe dintre ele le-am experimentat si eu pentru ca fiecare dintre voi ati muncit in acesti patru ani de istorie politica pe care USR a facut-o in Romania si in aceste alegeri locale unii dintre voi sau dintre colegii vostri au facut un pas in lateral pentru a construi aceste aliante cu care mergem acum la locale. Tot ceea ce pot insa sa va spun este ca acest sacrificiu de etapa merita si va da roade pe termen lung. Nu ne-am speriat nici cand ne-am luptat cu Dragnea si cu toate abuzurile PSD si nu o sa ne fie teama nici de perioada care urmeaza in perioada urmatoare, dar pentru asta trebuie sa fim cat de puternici se poate”, le-a mai spus Barna membrilor USR.

El le-a amintit acestora ca multi dintre membrii PLUS au fost alaturi de USR inca din perioada in care a fost adoptata Ordonanta 13, au participat la proiecte derulate de USR, cum ar fi „Fara penali in functii publice” si ca au fost alaturi de USR in toti acesti ani.

„Fuziunea inseamna, de fapt, ca in randurile noastre, ale USR vor fi si mai multi oameni competenti si valorosi pentru batalia foarte grea a guvernarii care urmeaza” a mai aratat Dan Barna.

Mai mult despre: ,

Comentarii: