Barna nu s-a inteles cu Iohannis. Ce i-a spus la Cotroceni: „Haideti mai bine sa facem anticipate acum, cat PSD este slab”

politica

Liderul USR, Dan Barna, anunta ca presedintele Iohannis i-a spus, in timpul intalnirii de marti de la Palatul Cotroceni, ca isi doreste alegeri anticipate, insa subiectul ar trebui sa fie discutat dupa alegerile prezidentiale. Barna nu este de acord: „Domnule Iohannis, haideti sa nu mai gandim de azi pe maine”.

Barna ii cere lui Iohannis ca „mai bine sa facem anticipate acum, cat PSD este slab”. „Sa mergem acum in fata oamenilor si sa castigam o majoritate solida in Parlament. Va garantez ca daca facem alegeri acum, PSD nu va mai reveni la guvernare pentru 10 ani de-acum inainte. Daca vreti cu adevarat sa scapam tara de PSD; aveti curajul sa facem acum anticipate”, ii transmite Barna lui Iohannis.

„Am iesit de la consultari unde presedintele Iohannis mi-a reconfirmat ca isi doreste alegeri anticipate. Chestiunea calendarului pentru anticipate considera insa ca trebuie abordata abia dupa alegerile prezidentiale. Argumentul pe care l-a invocat a fost nevoia de a o inlocui urgent pe Dancila.

Domnule Iohannis, haideti sa nu mai gandim de azi pe maine.

Care e alternativa la anticipate? Sa puneti acum un guvern slab, fara sustinere parlamentara, aflat in permanenta la mana PSD si a celorlalte partide pesediste din Parlament, conduse de Ponta si Tariceanu, partide care impreuna au majoritatea in Legislativ. Un astfel de guvern nu va putea sa faca reformele de care Romania are nevoie si ne trezim, la fel ca in 2016, ca dupa un an de zile se intoarce PSD pe cai mari la guvernare. Ati uitat anul 2016? Stiu foarte bine despre ce vorbesc, am fost in guvernul Ciolos, stiu cat de mult ne-a afectat lipsa de sustinere.

Haideti mai bine sa facem anticipate acum, cat PSD este slab. Sa mergem acum in fata oamenilor si sa castigam o majoritate solida in Parlament. Va garantez ca daca facem alegeri acum, PSD nu va mai reveni la guvernare pentru 10 ani de-acum inainte. Daca vreti cu adevarat sa scapam tara de PSD; aveti curajul sa facem acum anticipate.

Si daca vi se pare ca actuala Constitutie nu faciliteaza anticipatele, haideti sa ne luam un angajament, ca oricare dintre noi va castiga alegerile prezidentiale va initia un proces de modificare a Constitutiei care va cuprinde printre altele si posibilitatea ca Presedintele sa initieze un referendum de dizolvare a Parlamentului atunci cand acesta nu mai reflecta vointa cetatenilor. Cum se intampla acum, cand configuratia actuala a Parlamentului, bazata pe votul din 2016, nu mai are nicio legatura cu votul dat de oameni pe 26 mai.

Avem in Parlament un partid nou, care nu a fost pe liste la alegerile din 2016 si 54 de deputati si senatori au trecut la un alt partid fata de cel pe listele caruia au intrat in Parlament”, informeaza Dan Barna intr-o postare pe Facebook.

Klaus Iohannis ar urma sa anunte, marti dupa-amiaza, pe cine propune pentru functia de premier.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: