Baronul Paul Stanescu a decretat: „Marcel Ciolacu, la sfarsitul lui mai, va fi prim-ministrul Romaniei. Daca nu se va intampla acest lucru, sigur ca vom avea alegeri anticipate”

politica

Secretarul general al PSD, Paul Stanescu, a dat asigurari, vineri la Vaslui, ca la sfarsitul lunii mai presedintele PSD, Marcel Ciolacu, va fi numit premier, afirmand ca in caz contrar in Romania vor avea loc alegeri anticipate.

Stanescu a participat la Conferinta Judeteana a PSD Vaslui, in cadrul careia mai multi delegati au intrebat daca acordul semnat cu partenerii de guvernare va fi respectat.

„Daca mai aveti dubii, sa nu mai aveti, pentru ca presedintele nostru, Marcel Ciolacu, la sfarsitul lui mai va fi prim-ministrul Romaniei. Daca nu se va intampla acest lucru, sigur ca vom avea alegeri anticipate. In rest, sunt discutii la ministere, sper sa le rezolvam, sa rezolvam in primul rand pentru tara, nu neaparat pentru un partid sau pentru altul”, a mentionat Paul Stanescu, citat de Agerpres.

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a opinat ca discutiile legate de schimbarea premierului nu sunt oportune la acest moment, subliniind ca rotatia se va face potrivit acordului cu partenerii.

„Trecem printr-o perioada in care intoxicam Romania cu tot felul de stiri false, intentionat sau neintentionat. Mi-as dori sa nu incercam sa acoperim anumite evenimente petrecute cu niste stiri false. Rotatia prim-ministrilor va avea loc conform acordului politic semnat si asumat de catre coalitie. Principiul de la care plecam este clar cel stipulat in acord. Va reamintesc ca si noi si partenerii de la PNL si de la UDMR si de la minoritati suntem oameni politici. Sunt ferm convins ca la un moment dat, cand va fi oportun, vom sta de vorba mai in detaliu. Lucrurile sunt prevazute intr-un acord. Nu inteleg de ce vorbim in spatiul public despre ce se intampla peste cinci luni, cand prioritatile romanilor sunt cu totul si cu totul altele”, a declarat Ciolacu.

Cei doi lideri social-democrati au fost prezenti, vineri, la Conferinta Judeteana a PSD Vaslui, in cadrul careia Dumitru Buzatu a fost reales in functia de presedinte al organizatiei judetene.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: