Baronul PSD Paul Stanescu: „USR ramane in istoria politica drept cel mai jalnic partener de guvernare cu care putea sa se asocieze vreodata un partid politic”

politica

Secretarul general al PSD, Paul Stanescu, a declarat vineri ca scopul unei coalitii de guvernare este sa gaseasca solutii, uneori chiar in detrimentul intereselor politice ale partidelor, iar actuala coalitie functioneaza, in ciuda contestatarilor.

„Forma rectificarii bugetare arata inca o data ca PSD este preocupat sa protejeze romanii vulnerabili, fara sa neglijeze problemele economiei. Iar coalitia de guvernare a demonstrat deja ca are resurse de vointa pentru a echilibra aceste nevoi sociale si economice, in ciuda tuturor zgomotelor de fond. De altfel, si problemele politice cu care ne confruntam sunt tratate si rezolvate de comun acord. Scopul unei coalitii de guvernare este sa gaseasca solutii, uneori, chiar in detrimentul intereselor politice ale partidelor. Iar pentru PSD, marele test politic nu sunt alegerile, ci stabilitatea guvernamentala, mentinerea coalitiei si guvernarea in interesul romanilor”, a spus Stanescu, potrivit unui comunicat de presa al PSD.

Secretarul general al PSD a adaugat ca „degeaba se agita USR-ul” sa caute nod in papura coalitiei si „sa mai bage batul prin gard”.

„Ei raman in istoria politica drept cel mai jalnic partener de guvernare cu care putea sa se asocieze vreodata un partid politic. Iar apropo de mesajul unora care tin astfel cu tot dinadinsul sa se faca de ras, reamintesc ca PSD nu are o traditie a sabotarii coalitiilor. Rotatia guvernamentala a premierului a fost gandita tocmai ca sa ofere sistemului politic stabilitate si ca sa ne putem concentra mai mult pe guvernare decat pe probleme politice. Aceasta nu a fost o improvizatie, noi nu tratam guvernarea ca pe o aventura”, a mentionat acesta.

Stanescu a afirmat ca in acest moment, pe agenda Comitetului interministerial pentru asigurarea rezilientei energetice si implementarea proiectelor de infrastructura in energie, condus de premierul Nicolae Ciuca, prioritatea zero este gasirea unei solutii pentru diminuarea cresterii preturilor la energie pe termen lung.

„Pentru ca am vazut cu totii ca masurile actuale nu asigura o continuitate acceptabila nici pentru consumatorii casnici, nici pentru companii. Noi am spus deja si repetam: cea mai buna solutie ar fi revenirea la reglementarea pietei energetice. Insa asteptam, incepand cu saptamana viitoare, si propunerile Ministerului Energiei si concluziile comitetului interministerial, ca sa putem lua o decizie care sa ofere predictibilitate mediului de afaceri si mai multa liniste romanilor”, a sustinut el.

Vineri, USR a transmis ca rectificarea bugetara arata ca actuala guvernare nu are de gand sa faca niciun pas in spate de la „cresterea galopanta” a cheltuielilor statului si ca PSD, PNL si UDMR actioneaza „precum un parazit care isi consuma gazda”.

Conform unui comunicat al Uniunii Salvati Romania, rectificarea bugetara prevede cheltuieli suplimentare de aproape 34 de miliarde de lei, dintre care doar 3,2 miliarde de lei merg catre investitii, iar restul sunt orientati catre datorii si consum.

USR adauga ca „in plina criza economica”, PSD si PNL „au crescut cheltuielile in nestire”, prin: PNDL 3 ‘Anghel Saligny’, pensii speciale, sporuri „aberante”, cresteri de salarii in ministere si agentii, scheme de ajutor de stat pentru grupuri de interese.

Potrivit USR, schema de plafonare a preturilor la energie este „cea mai mare lovitura data finantelor publice” anul acesta.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: