Baronul rosu Ionel Arsene, prins cu fake-news. Reactie dura a unei institutii a statului

politica

Ionel Arsene, extradare, avocati, italieni, depresie, risc de suicid

Presedintele Consiliului Judetean (CJ) Neamt, social-democratul Ionel Arsene, este acuzat de conducerea Directiei Silvice Neamt ca a raspandit in mediul on-line o stire falsa, scriind pe pagina lui de Facebook ca in padurile judetului s-ar comite „un jaf”.

Directorul institutiei, Ovidiu Marcutianu, a declarat, intr-un comunicat de presa remis joi Agerpres, ca drumul pe care au fost facute fotografiile postate de presedintele CJ Neamt si pe care era depozitat material lemnos este exploatat de Ocolul Silvic Roznov cu formatia proprie de exploatare.

Directorul Directiei Silvice Neamt a precizat ca exploatarea din acea zona se face in deplina legalitate si are toate avizele, aprobarile si autorizatiile necesare iar cele trei avize de insotire a materialului lemnos prezentate ca dovezi ale asa-zisului jaf sunt din lunile august si noiembrie 2019.

Avizele respective reprezinta, potrivit conducerii Directiei Silvice Neamt, miscari ale materialului lemnos intre judetele Suceava, Covasna si Brasov si doar unul singur implica un transport efectuat de la o societate din Neamt catre Radauti.

„In ultima perioada au aparut in social-media si pe unele retele de socializare atacuri directe si bine tintite asupra activitatii silvicultorilor si a modului in care este gospodarita si exploatata padurea din judetul Neamt. O astfel de postare a fost publicata pe contul personal de facebook al presedintelui Consiliului Judetean Neamt in care este denuntat ‘jaful din padurile Neamtului’.

In acest caz avem de-a face cu o postare de tip fake-news. Credem ca nu pot fi stigmatizati cei aproape 1.000 de oameni care isi desfasoara activitatea in mod curent in cadrul Directiei Silvice Neamt, cu rezultate foarte bune, doar la adapostul unor titluri bombastice, care suna bine si care se incadreaza in contextul actual al atacurilor repetate ale unor asa-zis influenceri asupra slujitorilor padurii”, a declarat in comunicatul de presa directorul Directiei Silvice Neamt, Ovidiu Marcutianu.

Totodata, conducerea institutiei i-a solicitat presedintelui CJ Neamt sa isi ceara scuze public angajatilor Directiei Silvice Neamt pentru stirea falsa lansata.

Intr-o postare pe contul sau de facebook, presedintele CJ Neamt a scris ca „la umbra epidemiei de coronavirus, cu noi toti in case, padurile judetului dispar ca prin farmec”.

Presedintele CJ Neamt a denuntat „jaful din padurile din Neamt” si a sustinut ca „padurile Neamtului sunt macelarite si iau drumul strainatatii”.

In postare apar fotografii cu mai multe stive de lemne, pe marginea unui drum si avize de insotire a marfii emise in 2019.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: