politica

Baronul Stanescu: „PNL se prabuseste in toate sondajele de opinie. PSD va castiga alegerile”

Secretarul general al PSD, senatorul Paul Stanescu, a declarat joi, la Slatina, la depunerea listelor de candidati ai partidului in judetul Olt, ca este convins ca social-democratii vor castiga alegerile parlamentare, iar PNL „se prabuseste” in sondajele de opinie.

Stanescu a punctat ca PSD are ca prioritati sanatatea, educatia si cresterea nivelului de trai al populatiei si partidul a demonstrat in perioada in care a fost la guvernare ca stie cum sa gestioneze tara.

„Felul in care puterea gestioneaza astazi economia Romaniei merge intr-un sens total gresit. Au imprumutat peste 10 miliarde de euro, nu stim ce au facut cu ele, am cerut de fiecare data sa ne spuna aceste lucruri, nu ne-au spus nimic. PSD are trei directii clare: unu – sanatatea, doi – educatia si trei, si poate fi pe acelasi palier cu cele doua – nivelul de trai al tuturor locuitorilor, indiferent de categoria socio-profesionala din care fac parte. PSD a demonstrat de fiecare data ca stie sa gestioneze tara, am fost in top trei la nivelul Europei privind cresterea economica, puterea de cumparare a crescut cu peste 25% in perioada 2017 – 2019, PIB-ul Romaniei – cu 40%, de cate ori a guvernat dreapta, daca va amintiti, ne spuneau de luminita de la capatul tunelului, sa strangem cureaua si, in ultima instanta, prin 2010, un presedinte a reusit sa taie si salariile si indemnizatiile si daca nu era Curtea Constitutionala taia si pensiile”, a spus Paul Stanescu, citat de Agerpres.

Cu toate acestea, fostul premier Dancila in perioada caruia s-au inregistrata aceste „realizari” a fost data afara de pe listele de candidati pentru Parlament.

Secretarul general al PSD a sustinut ca presedintele Klaus Iohannis „nu iese din logica electorala” si vrea alegeri pe 6 decembrie deoarece „in toate sondajele de opinie PNL de prabuseste”.

„Astazi, pentru ca suntem in preajma alegerilor generale, presedintele PNL, Klaus Iohannis, ne-a spus si aseara ca vrea alegeri pe 6 decembrie. Sigur, nu cred ca se gandeste la sanatatea romanilor, are un singur tel, alegeri generale pe 6 decembrie. Si eu le spun colegilor mei, mai in gluma, mai in serios, chiar daca murim jumatate din aceasta tara, presedintele vrea alegeri.

Pentru ca nu iese deloc din logica electorala pe care o are, pentru ca a vazut clar ca in toate sondajele de opinie PNL se prabuseste si vrea cat mai repede alegeri fara sa tina absolut de nimic ce inseamna sanatatea romanilor, nu mai vorbesc de partea economica. Romanii sunt convins ca vor vedea ceea ce se intampla si la alegerile generale eu am convingerea ca PSD va castiga alegerile si prioritatea PSD sunt oamenii si numai oamenii”, a adaugat Stanescu.

Senatorul Paul Stanescu deschide lista de candidati a PSD pentru Senat in judetul Olt.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Cum se castiga contracte de peste 1 milion euro cu primaria lui Piedone. Denumirea firmei norocoase contine numele nepotului lui Piedone

Intr-o plangere adresata DNA de catre un fost director din Primaria Sectorului 5, aflata in…

42 de minute ago

„Oscarurile Washingtonului”. Iohannis va fi premiat in SUA pentru „conducerea exemplara a Romaniei si pentru rolul sau de lider transatlantic si european”

Consiliul Atlantic il va onora in acest an pe presedintele Romaniei, Klaus Werner Iohannis, cu…

22 de minute ago

Veste pentru Moscova. Lituania anunta ca batalionul american va ramane in tara pe termen nelimitat, nu pana la sfarsitul anului 2025

Ministrul lituanian al Apararii, Laurinas Kasciunas, a declarat ca batalionul militar american va ramane in…

10 minute ago

BEC a acceptat noua candidati pentru functia de primar al Capitalei. Printre acestia sunt Sosoaca, Firea si Piedone

Noua candidati intra in cursa electorala pentru a obtine pe 9 iunie fotoliul de primar…

16 minute ago

Pe cine vizeaza noul pachet de sanctiuni americane contra Rusiei, emis pe 1 mai. Apar si firme din China, Slovacia, Belgia si Turcia

La 1 mai, Departamentul Trezoreriei SUA a impus noi sanctiuni impotriva a sute de companii…

2 ore ago