Basescu a anuntat candidatul PMP pentru prezidentiale: „Eu sper sa-i incurce rau pe Barna si pe Dancila”

politica

Theodor Paleologu a devenit candidat al PMP pentru alegerile prezidentiale. El a scris, duminica, pe Facebook, ca va trata campania electorala ca pe un intens exercitiu de pedagogie nationala. El a afirmat ca „dupa un presedinte jucator si unul spectator e nevoie de un presedinte invatator”.

Basescu a declarat, duminica, ca spera ca Paleologu „sa-i incurce rau pe Barna si pe Dancila”.

„Absolvent de Sorbona, a fost si la alte scoli unde nu a reusit Macron, un om care a fost si ministru, a fost si ambasador… Eu te-am numit ambasador? Si are si 46 de ani si este si fiul lui Paleologu batranul. Are foarte multe calitati care il recomanda ca un candidat care daca ar castiga ar fi un bine pentru Romania. Eu sper sa-i incurce rau pe Barna si pe Dancila”, a spus Basescu.

„Dupa presedintele jucator si presedintele spectator, e nevoie, cred eu, de un presedinte invatator: un invatator care invata el insusi, care asculta si pune intrebarile cu adevarat importante, care intervine pentru a clarifica dezbaterea publica. Un presedinte invatator este un educator si un inspirator, un continuator si un transmitator, un mediator si un moderator, un ascultator si un indrumator. Doar un colosal efort de educatie poate ridica aceasta tara. In ultima instanta toate problemele noastre incep si se termina cu educatia”, a scris Theodor Paleologu, pe blogul personal.

El a afirmat ii dedica tatalui sau „inclestarea care urmeaza” in alegerile prezidentiale.

„In primul rind ma gindesc la tatal meu. Lui vreau sa-i dedic marea inclestare care urmeaza.Vocatia mea este aceea de educator. Fiind vorba de o campanie prezidentiala, o voi trata ca pe un imens exercitiu de pedagogie nationala. Campania mea va fi, de fapt, un curs interactiv, pro bono, la scara intregii tari. Explic toate motivatiile si intentiile mele in scrisoarea pe care am adresat-o tatalui meu”, mai spune Theodor Paleologu, intr-o postare de pe Facebook.

PMP il va desemna, duminica, pe Theodor Paleologu, drept candidat al partidului la alegerile prezidentiale. In cursa interna era si Mihail Neamtu, care si-a anuntat insa retragerea.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: