Fostul președinte Traian Băsescu a avut un mesaj ironic adresat propagandistei Anca Alexandrescu chiar într-o emisiune la Realitatea Plus. El a ținut să aducă aminte că Alexandrescu a fost în centrul deciziilor pe care PSD le lua pe vremea lui Adrian Năstase, fostul premier condamnat pentru corupție.
Invitat într-o emisiune la Realitatea Plus, Băsescu a fost întrebat cu insistență despre așa-numitul ”stat paralel” și despre ”arestările politice”. Băsescu a ținut să aducă aminte că astfel de arestări de stabileau în ședințele PSD și că Anca Alexandrescu avea cunoștință despre aceste abuzuri ale PSD.
Dialogul de la Realitatea Plus:
Realizatoare: Și dumneavoastră cum ați ajuns în posesia lor?
Băsescu: Intrați pe Google. Intrați pe Google, dați Stănoiu. Dați Stănoiu – Băsescu și o să vedeți că…
Realizatoare: Dar ceea ce spuneți dumneavoastră… cum, adică în delegația permanentă a PSD se stabileau arestări? Se stabileau dosare, adică ce personaje vor fi în vizorul doamnei Laura Codruța… și dumneavoastră nu știați despre asta?
Băsescu: Păi n-am fost PSD. Nu știu.
Realizatoare: Dar nu aveați informații, ca președinte, ce se întâmpla?
Băsescu: Doamnă, vorbim de anul 2002. Nu știu dacă înțelegeți anul. Eu am devenit președinte în 2004.
Realizatoare: Da, vorbim de stenograme din 2002 și 2003. Cât ați fost… și după aceea, când ați fost dumneavoastră președinte, ați mai avut informații că s-au întâmplat așa?
Băsescu: Le-au publicat cei de la G4 Media.
Realizatoare: Da. Dar cum, adică erau stabilite dosare și arestări? Ce înțelegem prin asta?
Băsescu: De fapt, ce vreți în emisiunea asta?
Realizatoare: Să înțeleg exact cum se petreceau lucrurile.
Băsescu: Doamnă, întrebați-o pe Anca Alexandrescu, că a fost lângă Năstase. A fost lângă Năstase, nu lângă mine. Cred că știe mult mai bine decât mine.
În acel moment, realizatoare a schimbat imediat subiectul: ”Dacă ar fi să schimbați lucrurile… că ați mai fi acum președinte și ar trebui să…”.
”Nu, doamnă. N-am cum să mai fiu. 74 de ani… altceva”, a răspuns Băsescu.
Adrian Năstase
A fost consilier de comunicare / responsabil cu campanii de imagine pentru Năstase.
În perioada când Năstase era prim-ministru, Alexandrescu exercita roluri de „control al comunicării” și accesului presei la informații guvernamentale.
Victor Ponta
A condus departamente de comunicare în guvernele conduse de Victor Ponta.
A fost numită în posturi guvernamentale în perioada Ponta, inclusiv funcții în cancelaria prim-ministrului.
Liviu Dragnea
Alexandrescu a fost considerată una dintre persoanele cele mai apropiate lui Dragnea, implicată adesea în strategiile de comunicare ale acestuia.
A ocupat poziții de consilier în biroul lui Dragnea (de exemplu la Camera Deputaților) și a avut roluri de coordonare a comunicării PSD în acea perioadă.
Viorica Dăncilă
A fost numită consilier onorific al prim-ministrului Viorica Dăncilă.
Relația dintre Alexandrescu și Dăncilă a fost una controversată: existau percepții în interiorul PSD că Alexandrescu ar fi fost plasată de Dragnea ca „supraveghetoare” a activității lui Dăncilă.
Sorin Oprescu
Alexandrescu a lucrat cu Sorin Oprescu când acesta era primar al Bucureștiului, ocupându-se de comunicare la nivel primărie / administraţie municipală.