Declarațiile au fost făcute vineri, la Digi24, după publicarea Barometrului INSCOP Research, în care AUR conduce detașat în intenția de vot, cu un avans de aproximativ 20 de puncte procentuale față de PSD și PNL.
Întrebat dacă PSD și AUR ar putea forma împreună o majoritate parlamentară, Traian Băsescu a apreciat că o astfel de variantă este posibilă.
„Eu cred că tandemul PSD-AUR se va instala la un moment dat la putere, cu atât mai mult cu cât liberalii, prin Bolojan, chiar favorizează acest lucru și nu se lasă mai prejos nici domnul președinte, care nu desemnează un premier”, a declarat fostul șef al statului.
Băsescu a susținut că actuala criză politică și incapacitatea partidelor tradiționale de a oferi soluții credibile contribuie la creșterea AUR.
Fostul președinte a remarcat scăderea înregistrată de PNL față de sondajele din primăvară și a ironizat așteptările liberalilor legate de Ilie Bolojan.
„Mă uit la cele două partide și văd, cel puțin PNL-ul, care a crezut că l-a găsit pe Mesia să-i facă mari, are o scădere consistentă față de sondajul din primăvară, consolidarea AUR și asta înseamnă că partidele tradiționale chiar nu-și fac treaba”, a afirmat Traian Băsescu.
Potrivit acestuia, rezultatele sondajului arată că discursurile liderilor politici nu îi mai conving pe alegători.
„Pur și simplu, suntem la situația la care cetățenii nu sunt păcăliți. Îi vedeți că toată ziua ies și debitează discursurile inepte, crezând că îi păcălesc pe români”, a continuat fostul președinte.
Traian Băsescu i-a criticat atât pe președintele PSD, Sorin Grindeanu, cât și pe liderul PNL, Ilie Bolojan, pentru mesajele transmise în timpul crizei politice.
„Vine Grindeanu și spune cât de mult bine vrea să facă PSD-ul, dar nu-l lasă liberalii, vine Bolojan cu inepțiile lui cu partide-armistițiu, cu termeni adesea absolut neconstituționali. Oamenii ăștia nici măcar nu au vocabularul constituțional. Pur și simplu inventează termeni constituționali, după mintea lor”, a declarat Băsescu.
Fostul șef al statului a arătat că datele ultimului sondaj trebuie privite „cu îngrijorare”, întrucât indică slăbirea partidelor tradiționale și consolidarea AUR.
AUR conduce în preferințele electoratului pentru alegerile parlamentare, având un avans de aproximativ 20 de puncte procentuale față de următoarele două formațiuni clasate, PSD și PNL.
Social-democrații și liberalii își dispută îndeaproape poziția a doua, potrivit Barometrului INSCOP Research realizat în perioada 1-7 septembrie 2026.