Băsescu cere măsuri dure: ”Peste tot sunt rezerviști în instituțiile noastre. Toți au ieșit la pensie la 48 de ani și și-au găsit posturi călduțe tot la stat”

Băsescu cere măsuri dure Peste tot sunt rezerviști în instituțiile noastre. Toți au ieșit la pensie la 48 de ani și și-au găsit posturi călduțe tot la stat

Fostul președinte Traian Băsescu cere Guvernului să ia măsuri dure de restructurare a administrației, altfel ”s-ar putea anul viitor să nu mai putem împrumuta cât avem nevoie și, din acel moment, va urma dezastrul, dezastru care va însemna să nu poți plăti salarii, pensii, să nu poți plăti datorii”. El i-a acuzat pe cei de la PSD de ”lașitate”.

„Deocamdată vedem incompetență și lașitate. Și iresponsabilitate. Dacă nu se iau măsurile necesare, e posibil ca la anul să nu ne mai putem împrumuta deloc de nicăieri. Cei care au adus țara unde  sunt la putere. Ei să repare ce au stricat. Nu au curaj să își asume măsuri care trebuie asumate. Sunt mult mai atenți la voturile lor. Țara o scot le mezat. Partidul să rămână la butoane.

Ce face PSD e un joc politic prin care încearcă să convingă pe cei pe care i-au batjocorit. Anul trecut au dat pensii și salarii pentru care nu aveau bani. Dar le-au mărit. Iar acum tot PSD le ia de trei ori mai mult decât le-a dat anul trecut. Prin taxe, prin inflație și prin tăieri

(…) Instituțiile noastre, și din teritoriu și de la centru, sunt militarizate. Peste tot sunt rezerviști. Din armată, din ministerul de interne, din servicii, toți au ieșit la pensie la 48 de ani și și-au găsit posturi călduțe tot la stat. Dacă erau obosiți, trebuia să stea acasă la pensie. Tot ei i-au angajat. Pe cine să dea afară?”, a declarat Băsescu la B1 TV.

Băsescu a explicat că măsurile dure luate în mandatul său au fost cauzate de deciziile greșite ale guvernelor PSD-PNL anterioare.

„În 2009 România a resimțit puternic criza care era și una a sistemului bancar financiar, dar a resimțit-o foarte puternic și din cauza măsurilor populiste pe care le-au luat PNL, minoritar la guvernare, și PSD, care susținea Guvernul liberal, din Parlament.

Au luat măsuri catastrofale în 2008 și în 2009 am ajuns la deficit de aproape 10%. Asta a dus la măsurile din 2010, obligatorii pentru a ieși dintr-o situație extrem de dificilă. Acum, cei care au adus țara aici sunt la guvernare. Și ei trebuie să scoată țara de unde au băgat-o.

(…) Dacă nu se iau măsurile care trebuie luate acum, s-ar putea anul viitor să nu mai putem împrumuta cât avem nevoie și, din acel moment, va urma dezastrul, dezastru care va însemna să nu poți plăti salarii, pensii, să nu poți plăti datorii, rambursa, și o să începem să facem precum Grecia, adică ne vindem active extrem de importante. Grecia a vândut Portul Salonic, a vândut multe alte elemente de infrastructură.

Noi, slavă Domnului, și probabil Grindeanu pe asta a pus ochii, dacă tot avem Porțile de Fier, de ce n-am ajunge în situația în care să le vindem? Dacă tot avem Vidraru, de ce să nu îl vindem? Că de negoț suntem buni, de apărat țara, nu”, a mai acuzat Traian Băsescu.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Trei amenzi în valoare totală de 2.200 de lei, pentru că alegătorii şi-au fotografiat cu telefonul mobil buletinul de vot, au fost date de poliţişti duminică, în timpul alegerilor parţiale desfăşurate în localităţile constănţene Lumina şi Dobromir. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, Andreea Ambroze, a informat că de la începutul […]
Donald Trump Jr. a criticat corupția din Ucraina și a sugerat duminică faptul că tatăl său ar putea renunța la sprijinul pentru această țară dacă nu ajunge la un acord de pace cu Rusia. Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui Donald Trump, a vorbit la Doha Forum, o reuniune importantă de oficiali guvernamentali […]
Obezitatea este cea mai frecventă boală metabolică și se asociază adesea cu boli cronice severe, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, apneea de somn etc. Ea este caracterizată printr-un exces de țesut adipos. În mod normal, organismul bărbaților conține un procent de 15–20% de țesut adipos, iar organismul femeilor un procent de 25–30% de […]
Până la ora 18:00 au votat, duminică, în alegerile locale parţiale organizate în judeţul Buzău pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean 77.174 de alegători, reprezentând 21,29 % din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Pe listele permanente sunt înscrişi 362.124 de alegători în judeţul Buzău. În […]
Capitalismul, motorul principal al economiei globale, a redefinit lumea modernă. A impulsionat inovația, a aprins spiritul antreprenorial și a creat progrese tehnologice care, cu doar câteva decenii în urmă, păreau imposibile. A generat milioane de locuri de muncă, a accelerat dezvoltarea economică și a ridicat nivelul de trai pentru vaste segmente ale populației. Însă, dincolo […]