Basescu, critici dure la adresa lui Iohannis. Ce ar trebui sa faca presedintele pentru a iesi din capcana PSD

Basescu critici dure la adresa lui Iohannis. Ce ar trebui sa faca presedintele pentru a iesi din capcana PSD

Fostul sef al statului, Traian Basescu, a sustinut, luni seara, pe Facebook, ca, in privinta revocarii sefei DNA, presedintele Iohannis se afla intr-o situatie extrem de dificila si ca daca nu organizeaza un referendum cu intrebari bine gandite si bine explicate, ii transmite ”somn usor”.

„Domnule Presedinte, poti sa dormi linistit, nu mai ai nimic de facut! Presedintele Iohannis se afla intr-o situatie extrem de dificila cu doar doua variante de actiune si cu o pierdere ireversibila pentru democratie.

Prima varianta: sa respecte decizia CCR si sa o revoce pe Laura Codruta Kovesi (LCK) ceea ce il va pune intr-o situatie extrem de dificila fata de propriul electorat. A doua varianta: sa nu respecte decizia CCR si sa nu o revoce pe LKC, ceea ce il descalifica pentru functia de presedinte si il pune in fata unei suspendari. Pierderea pentru democratie: problema nu este LCK, ci faptul ca presedintele nu mai poate decide cu privire la numirea si revocarea procurorilor sefi, aceasta decizie fiind trimisa, prin ministrul justitiei, inapoi la partid, ca pe vremea lui Nastase. Este foarte interesant de vazut cum va mai putea apara Presedintele independenta procurorilor pe care o clameaza in toate declaratiile publice, cand nominalizarile vor fi facute de Dragnea, la partid”, a scris Traian Basescu pe pagina sa de Facebook.

El a mai scris ca Iohannis a ajuns in aceasta situatie din cauza incapacitatii ”de a anticipa ferocitatea PSD de a controla justitia si toata puterea, prin comoditate, prin non-combat”, in conditiile in care presedintele Klaus Iohannis nu a ”schitat niciun gest” la desemnarea celor trei premieri PSD – Sorin Grindeanu, Mihai Tudose si Viorica Dancila.

”Am tras semnalul de alarma la vremea potrivita. Presedintele ar fi trebuit sa-si impuna punctul de vedere cu ocazia numirii pe banda rulanta a premierilor. Poate l-au fascinat ceremoniile de instalare a noilor guverne, dar a uitat sa impuna cu aceste ocazii, numirea directorului civil la SIE, clarificarile legate de politica externa, desemnarea ambasadorilor, desemnarea procurorilor si pana la urma, realizarea unui document de coabitare in care sa faca foarte clare atributiile partajate cu guvernul. Si, uite asa , un presedinte ales cu peste 6 milioane de voturi, dublu fata de toate voturile obtinute de PSD si ALDE la un loc, este pus la colt, de o gasca de politicieni incompetenti dar avizi de puterea totala in stat, iar functia presedintelui este golita de atributiuni. Asemenea greseli se fac doar daca nu cunosti PSD-ul, iar Presedintele Iohannis cu siguranta il cunoaste pentru ca PSD-ul i-a fost far calauzitor atunci cand si-a obtinut ‘nobilul titlul’ de ‘Premierul de la Grivco’ ”, a adaugat Traian Basescu.

In opinia fostului sef al statului, ”sub augusta lentoare a Presedintelui Iohannis s-a produs schimbarea arhitecturii puterii executive si golirea de continut a functiei si a autoritatii Presedintelui Romaniei, lucru extrem de daunator pentru echilibrul de putere in stat”.

”Singura solutie pentru a mai salva ceva, pentru a nu reveni la epoca Iliescu-Nastase, este un referendum cu cateva intrebari bine gandite si bine explicate romanilor. Altfel, somn usor Domnule Presedinte! Poti sa dormi linistit, nu mai ai nimic de facut. PS – neimportant. Ca fost Presedinte, am scris acest text cu amaraciune, dar si cu revolta. Pe mine m-a costat enorm apararea Institutiei Presedintelui Ales al Romaniei”, a mai scris in incheiere Traian Basescu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android

Comentarii

Citește mai departe

Mesajele guvernului comunist chinez au fost odată dogmatice și rigide. După ce a îmblânzit în mare măsură internetul pe plan intern cu o cenzură strictă, Beijingul folosește acum puterea rețelelor sociale și a inteligenței artificiale pentru a-și spune povestea – și adesea pentru a critica SUA și pe președintele său, scrie AP. Într-o animație de […]
Fosta vicepreședintă a Statelor Unite, Kamala Harris, a lăsat deschisă posibilitatea de a candida din nou pentru funcția de președinte în 2028. „Mă gândesc la asta” În timpul unui eveniment organizat de organizația pentru drepturile civile National Action Network din New York, Harris a fost întrebată explicit dacă intenționează să candideze din nou la Casa […]
Uniunea Europeană a emis o condamnare dură după ce guvernul israelian a aprobat stabilirea a peste 30 de noi așezări în Cisiordania ocupată. Într-o declarație oficială citată de Al Jazeera, UE a calificat decizia drept o „încălcare flagrantă” a dreptului internațional și o amenințare directă la adresa soluției cu două state. UE cere Israelului să […]
Valurile de căldură marine amplifică pagubele cauzate de uragane și cicloane tropicale pe tot globul, conform unui nou studiu citat de AP. Cercetătorii au analizat 1.600 de cicloane tropicale — categoria mai largă de furtuni care include uraganele — care au atins uscatul din 1981 încoace și au descoperit că acelea care au trecut peste […]
Iranul se confruntă în aceste zile cu o problemă majoră, pe care și-a creat-o singur: nu reușește să localizeze toate minele navale pe care le-a plantat în Strâmtoarea Ormuz în timpul recentului conflict cu Statele Unite și Israel. Mii de mine, amplasate haotic Potrivit unui articol publicat vineri de The New York Times, oficiali americani […]