Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, sâmbătă seară, la România TV, că nu a primit niciodată informații potrivit cărora Călin Georgescu ar fi fost agent al Serviciului de Informații Externe.
„Dacă aveam informații, spuneam. Când am fost președinte, mi l-a propus Sorin Frunzăverde. L-am primit, am discutat cu el, mi-am dat seama că spune numai prostii. Chestii de genul fac un leu benzina, exportăm apa din Dunăre, trăiește din lozinci. Poate să aibă o valoare de propagandist. Poți să-l pui să mintă cu privire la ce se va întâmpla cu România, are harul de a spune minciuni”, a afirmat Băsescu.
Fostul șef al statului consideră că discursul suveranist din România se află într-o etapă de uzură și nu se va regăsi în rezultatele electorale așteptate în București. În opinia sa, campania Ancăi Alexandrescu reprezintă vulnerabilitatea principală a acestui curent politic.
„Suveraniștii vor avea dezamăgiri, mă tem că vor fi fericiți dacă vor avea un 10%. Se dezumflă povestea suveranistă, românii își dau seama că fiecare își iubește țara, nu este un lucru rezervat oamenilor doamnei Alexandrescu sau acestui partid. S-ar putea să le piară entuziasmul în următoarele zile, când o să vadă sondajele”, a spus Băsescu.
Acesta a afirmat și că George Simion și Anca Alexandrescu ar fi încercat să profite de popularitatea lui Călin Georgescu, însă, în opinia lui, acesta nu ar fi fost dispus să le ofere sprijinul așteptat.
„În primul rând, ea și Simion au vrut să trăiască din simpatia pentru Călin Georgescu, care, iertat să fiu, pentru mine a fost și rămâne în definiția pe care i-am dat-o, de șarlatan. N-am probe, e o părere pe care mi-am făcut-o vorbind cu el. Atât Simion, cât și doamna Anca Alexandrescu au vrut să trăiască din popularitatea lui. Șmecherul s-a prins și vedeți ce puteți aduce voi, nu pe seama mea, și asta i-a încurcat foarte tare”, a încheiat fostul președinte.