Băsescu, sătul de ”suveraniști”: „O clică de nătărăi care cred că pot face rău României. Ei au alt președinte, care a luat două milioane de voturi, uitând să spună că Nicușor are șase milioane”

Băsescu sătul de suveraniști O clică de nătărăi care cred că pot face rău României. Ei au alt președinte care a luat două milioane de voturi uitând să spună că Nicușor are șase milioane

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că discursul susținut de președintele Nicușor Dan la reuniunea Consiliului de Pace organizat la inițiativa președintelui american Donald Trump a fost bine primit la Washington, criticând totodată dur vocile din tabăra suveranistă care contestă legitimitatea actualului șef al statului.

„O clică de nătărăi care cred că pot face rău României”

Băsescu a afirmat că aprecierea exprimată public de Donald Trump la adresa lui Nicușor Dan transmite un semnal clar la nivel internațional, iar contestările interne afectează imaginea țării.

„A fost un moment bine pregătit. Un lobby suficient făcut la cancelaria președintelui Trump, în așa fel încât să vorbească frumos și despre președinte, și despre poporul român. Marea problemă a alegerilor din 2024 e închisă, nu mai preocupă pe nimeni în America”, a declarat fostul șef al statului la B1 TV.

El a criticat în termeni duri pozițiile unor lideri suveraniști: „Ce e interesant e o clică de nătărăi care cred că pot face rău României să spună că ei au alt președinte, care a luat două milioane de voturi, uitând să spună că Nicușor are șase milioane.”

Potrivit lui Băsescu, mesajul transmis de președintele american în cadrul reuniunii este unul clar: „Donald Trump a vorbit foarte frumos despre Nicușor Dan în plenul acestui Consiliu. S-a dus mesajul la toată lumea că-l apreciază, că e un președinte extraordinar. Cum se duc Simion, Peiu și Dungaciu să spună că adevăratul președinte e Călin Georgescu? I-a încurcat tare.”

Apel pentru clarificarea anulării alegerilor

Fostul președinte a susținut că este necesară clarificarea motivelor care au stat la baza anulării alegerilor prezidențiale din 2024, printr-o anchetă instituțională.

„Problema anulării alegerilor, am spus de multă vreme, ar fi bine ca domnul președinte să dea dispoziție să i se aducă toate documentele de la CSAT-ul în care s-au constatat fraude, cu stenograme, să cheme procurorul general.”

El a arătat că explicațiile sunt necesare pentru opinia publică: „Poate pe Trump nu-l interesează, dar pe români poate îi interesează de ce s-au anulat două milioane de voturi ale lui Georgescu și 1,7 milioane ale doamnei Lasconi. Nimeni nu poate garanta că ar fi câștigat Georgescu. Motivele anulării alegerilor, după ce a fost validat, trebuie lămurite. Și nu poate fi lămurit de președinte. E o chestiune de anchetă a instituțiilor statului.”

Traian Băsescu a comentat și interacțiunea dintre Nicușor Dan și Donald Trump, apreciind că întâlnirea trebuie privită în contextul protocolar.

„A uitat să spună că ne-a anulat dreptul la vize, chiar dacă ne consideră un popor extraordinar. Treaba lui Nicușor nu era să stea de vorbă cu Trump, ci să dea mâna și să-și vadă de drum”, a mai afirmat fostul președinte.

Președintele României, Nicușor Dan, i-a oferit joi, 19 februarie, un interviu exclusiv lui Lucian Mândruță pentru Digi24 în contextul primei reuniuni a Consiliului pentru Pace de la Washington, sub inițiativa președintelui american Donald Trump.

Șeful statului a subliniat că statutul de observator pe care România îl deține în cadrul Consiliului este unul avantajos pentru țara noastră, întărind parteneriatul strategic cu Statele Unite.

Nimeni nu a mai ridicat subiectul legitimității la Washington

„Suntem într-o zonă complicată a lumii, a Europei. Este important să fim prezenți în mai multe formate de securitate, iar Consiliul Păcii inițiat de Donald Trump oferă acest cadru. Statutul de observator este foarte bun pentru România și ne permite să contribuim la stabilitatea Orientului Mijlociu, ceea ce este benefic pentru toată lumea”, a declarat Nicușor Dan.

Președintele a mai punctat că, în discuțiile cu oficialii americani, problema legitimității administrației din România nu mai este ridicată.

„Chiar am discutat cu ambasadorul României care însoțește delegația la diverse întâlniri, nimeni nu a mai ridicat subiectul legitimității. Aceasta nu mai există în SUA ca problemă”, a explicat șeful statului.

Se analizează o posibilă vizită a lui Trump în România

Referitor la o posibilă vizită a liderului de la Casa Albă în România, Nicușor Dan a afirmat că toate aspectele sunt analizate „în detaliu, pe mai multe paliere, cu implicarea administrației, ambasadei, diplomaților, consilierilor și miniștrilor”. „Participarea României la această reuniune are și o valoare emoțională și simbolică în consolidarea relației bilaterale”, a adăugat el.

Șeful statului a mai discutat și despre coordonarea cu partenerii europeni: „Fiecare stat european își face propria politică externă. Noi ne consultăm și ne coordonăm, dar decizia finală aparține României. Participarea noastră la Consiliul pentru Pace întărește parteneriatul transatlantic, fără a diminua rolul Europei în regiune”.

Pe de altă parte, Nicușor Dan a recunoscut existența tensiunilor interne în coaliția guvernamentală, dar le-a catalogat ca fiind normale și legitime, subliniind că prioritatea este stabilitatea față de piețele financiare și buna funcționare a administrației.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Mulți oameni cred că administrarea simultană a paracetamolului și ibuprofenului poate reduce rapid febra sau durerea și că efectele se cumulează, oferind o ameliorare mai rapidă. Deși ideea pare logică, combinația acestor două medicamente fără supravegherea unui medic poate fi periculoasă. Fiecare dintre ele are un mod de acțiune diferit și afectează organele interne într-un […]
Compania aeriană Cathay Pacific, cu sediul în Hong Kong, vinde bilete de la Sydney la Londra pentru peste 24.000 de euro în aprilie, în condițiile în care pasagerii caută zboruri lungi fără escală în Orientul Mijlociu, potrivit The Guardian. Biletele, care se vând cu 39.577 de dolari australieni (aproximativ 24260 de euro) la clasa business […]
Familia unui copil rănit grav într-unul dintre cele mai grave atacuri armate în masă din Canada dă în judecată OpenAI, argumentând că firma de tehnologie ar fi putut preveni atacul asupra școlii petrecut luna trecută, potrivit The Guardian. Procesul vine la câteva zile după ce șeful OpenAI a declarat că își va cere scuze familiilor […]
Parfumurile de cameră și odorizantele de mașină par inofensive, oferind mirosuri plăcute și confort imediat, dar adevărul este că ele pot fi o amenințare subtilă, dar reală pentru sănătatea noastră. Substanțele chimice eliberate constant în aer afectează sistemul respirator, pielea și chiar sănătatea mentală, iar efectele pot fi cumulative pe termen lung. Persoanele vulnerabile, precum […]
Creșterea bruscă a prețului petrolului după loviturile americane și israeliene asupra Iranului ar putea oferi Rusiei un avantaj economic neașteptat. Pentru Kremlin, veniturile suplimentare din exporturile de energie ar putea face mai ușoară finanțarea războiului din Ucraina, într-un moment în care economia rusă era tot mai presată de sancțiuni și costurile invaziei. Explozia prețurilor petrolului […]