Bataie intre doi parlamentari PSD. Deputat boxer, acuzat ca l-a strans de gat pe seful PSD Iasi: „M-a batut, iata pozele care dovedesc asta!”

politica

Presedintele PSD Iasi, Maricel Popa, l-a acuzat pe deputatul PSD Vasile Citea, fost campion la box, ca l-ar fi strans de gat. Popa a obtinut astfel schimbarea lui Citea din functia de secretar general a filialei. Senatorul a prezentat si poze colegilor care ar dovedi agresiunea deputatului. 

Rumoare printre cei aproximativ 80 de participanti la sedinta Comitetului Executiv Judetean al PSD care s-a tinut vineri in sala Hotelului Coroana, de la intrarea in Tg. Frumos dinspre Iasi.

Dupa discutii privind strategia partidului in perioada urmatoare, de la votul in Parlament pentru Guvernul Ciuca pana la posibilitatea convocarii alegerilor anticipate la primavara, presedintele filialei iesene a PSD l-a acuzat pe secretarul organizatiei judetene ca l-a agresat, anunta Ziarul de Iasi.

Mai mult, de la prezidiu – unde se mai aflau presedintele executiv Cristian Stanciu si cel acuzat, Vasile Citea – Maricel Popa le-a aratat celor prezenti in sala fotografii (color) cu urmele pe care i le-ar fi lasat pe gat agresorul si chiar un certificat medico-legal.

„M-a batut, iata pozele care dovedesc asta!”, le-ar fi spus presedintele Popa primarilor si presedintilor de organizatii PSD prezenti, care s-au aratat surprinsi. Vasile Citea a replicat scurt: „Minti!”. Incidentul s-ar fi petrecut cu o saptamana in urma.

Maricel Popa a declarat ca nu mai poate lucra cu Vasile Citea si l-a propus pe Bogdan Cojocaru secretar general al organizatiei. Acesta a primit votul covarsitor al membrilor CEx.

„Am vrut sa fie o echipa tanara in perspectiva alegerilor din 2024 si a celor anticipate care ar putea fi in primavara”, ne-a declarat ulterior Maricel Popa. El nu a vrut sa comenteze acuzele pe care i le-a adus lui Vasile Citea.

„Nu m-am asteptat la asa ceva”, a spus deputatul Vasile Citea. El a dezmintit acuzatiile lui Popa ca l-ar fi agresat si a aratat apoi spre partea plina a paharului: „Pana la urma, mi-a facut un bine: o sa am mai mult timp sa stau cu familia”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: