Comisia Europeană a aprobat schema de sprijin pentru stocarea energiei electrice în România, iar suma totală alocată proiectului este de 150 de milioane de euro. Banii vor fi folosiți pentru instalarea unor capacități noi de stocare în baterii, ceea ce va ajuta la integrarea energiei regenerabile în sistemul național.
Schema vizează instalarea unor noi sisteme de stocare de cel puțin 2.174 MWh, iar sprijinul financiar va fi acordat sub formă de granturi directe pentru investiții. Bateriile de mare capacitate permit păstrarea energiei produse în momentele de surplus, care va fi utilizată atunci când consumul crește sau producția scade.
Banii necesari pentru aceste investiții provin din Fondul UE pentru modernizare, iar beneficiarii vor fi selectați printr-o procedură competitivă de atribuire. Programul de finanțare va rămâne activ până la data de 31 decembrie 2030, iar selecția va asigura că cele mai eficiente proiecte primesc resursele necesare. Procedura de licitație va fi transparentă pentru toți investitorii interesați.
România adoptă noul Pact pentru o industrie curată, prima schemă notificată pe plan autohton sub noul cadru european CISAF. Măsura contribuie la furnizarea unei energii mai sigure și mai reziliente. Vicepreședinta Comisiei Europene, Teresa Ribera, a salutat inițiativa.
„Aceasta este prima schemă notificată de România în cadrul CISAF. Va contribui la implementarea unei noi capacități de stocare a energiei electrice, care este un factor-cheie pentru integrarea pe scară largă a energiei din surse regenerabile în mixul energetic. Măsura va contribui aprovizionarea cu o energie electrică mai curată, mai sigură și mai rezilientă, în conformitate cu obiectivele climatice ale UE și cu Pactul pentru o industrie curată”, a declarat vicepreședinta executivă pentru o tranziție curată, justă și competitivă, Teresa Ribera.