BERD a imbunatatit prognoza de crestere a economiei Romaniei. Economia Rusiei ar urma sa scada cu 5%

money

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si-a imbunatatit estimarile privind evolutia economiei romanesti in 2022 si 2023, dar avertizeaza ca pentru anul viitor se asteapta la o incetinire semnificativa a ritmului de crestere, potrivit unui raport publicat miercuri de institutia financiara internationala, anunta Stirile TVR.

Conform celor mai recente prognoze ale BERD, economia Romaniei ar urma sa inregistreze un avans de 5,4% in acest an si de 1,9% anul viitor, cifre revizuite semnificativ in sus fata de estimarile din luna mai, potrivit carora Produsul Intern Brut al Romaniei urma sa inregistreze o crestere de 2,9% in 2022 si o contractie de 1,1% in 2023.

Potrivit BERD, toate cele trei state membre UE din Europa de Sud-Est (Romania, Bulgaria si Grecia) au inregistrat o crestere economica solida in prima jumatate a lui 2022, insa incep sa apara semnale ale unei incetiniri semnificative in a doua jumatate a anului. Inflatia a ajuns in zona de doua cifre, ceea ce a determinat guvernele din regiune sa atenueze impactul asupra firmelor si gospodariilor, insa incertitudinea cu privire la aprovizionarea cu energie in lunile urmatoare are efect asupra increderii si investitiilor.

Ritmurile de crestere a PIB vor ramane solide, in special in cazul Greciei si Romaniei, pentru anul 2022, dar toate cele trei economii UE din Europa de Sud-Est ar urma sa inregistreze o reducere semnificativa a ritmului de crestere in 2023.

In cazul Romaniei, „dupa o revenire de 5,9% in 2021, stimulata de consumul privat, Produsul Intern Brut a inregistrat un avans surprinzator de 5,8% in prima jumatate a lui 2022. Eliminarea restrictiilor care aveau legatura cu pandemia a stimulat consumul privat, in special de servicii… Pe ansamblul anului 2022, cresterea PIB este estimata la 5,4%… In 2023, deteriorarea veniturilor gospodariilor, costurile cu finantarea si energia care constrang investitiile si cererea externa slaba, in special din Germania, vor duce la o crestere modesta a PIB-ului de 1,9%, dar exista in continuare riscuri in scadere in cazul in care va aparea o recesiune mai grava decat se preconizeaza in zona euro”, se arata in raportul BERD.

Institutia financiara internationala estimeaza ca economiile din regiunea sa de activitate vor inregistra o crestere de 2,3% in 2022, cu 120 de punte de baza peste previziunile sale din luna mai, gratie activitatii solide din prima jumatate a anului, cand gospodariile au cheltuit economiile acumulate cu prilejul carantinelor din pandemie, in pofida unei scaderi a salariilor reale. Insa, reducerea livrarilor de gaze rusesti a determinat BERD sa isi diminueze prognozele de crestere pentru 2023 pana la 3%, de la un avans de 4,7% cat estima anterior.

Produsul Intern Brut al Ucrainei este prognozat sa se contracte cu 30% in 2022, in timp ce economia Rusiei ar urma sa scada cu 5%, in loc de un declin de 10% cat estima anterior BERD.

„Nu este niciun secret ca sanctiunile impuse energiei nu au fost atat de eficiente”, a spus economistul sef de la BERD, Beata Javorcik.

BERD este o banca multilaterala care promoveaza dezvoltarea sectorului privat si initiativa antreprenoriala in 36 de economii de pe trei continente. Banca este detinuta de 71 de state, precum si de UE si BEI. Investitiile BERD urmaresc sa faca economiile din regiunile sale competitive, incluzive, bine guvernate, verzi, reziliente si integrate.

BERD este un investitor institutional major in Romania, investind pana acum aproape zece miliarde de euro in 491 de proiecte.

Mai mult despre:

Comentarii: