Biden, avertisment dur adresat Moscovei: „SUA vor reactiona daca el utilizeaza arme chimice in Ucraina”

externe

Joe Biden, acord, pace, Fasia Gaza, lunea viitoare

SUA vor reactiona in cazul in care Rusia va utiliza arme chimice in timpul invaziei sale in Ucraina, a dat asigurari joi presedintele american Joe Biden, dupa ce a participat, la Bruxelles, la un summit extraordinar al NATO si la un summit al G7, relateaza Reuters.

”Vom raspunde, vom raspunde daca el utilizeaza (arme chimice). Natura raspunsului va depinde de natura utilizarii”, a spus Biden intr-o conferinta de presa la sediul NATO de la Bruxelles.

Liderul american a afirmat ca presedintele rus Vladimir Putin ”miza pe o divizare a NATO” la declansarea invaziei ruse in Ucraina, dar ca Alianta Nord-Atlantica ”nu a fost niciodata mai unita ca azi”.

Vladimir Putin ”nu se gandea ca am putea mentine aceasta coeziune. NATO nu a fost niciodata, niciodata mai unita decat este ea astazi. Putin obtine exact opusul a ceea ce a dorit prin invadarea Ucrainei”, a subliniat liderul de la Casa Alba.

El a adaugat ca Beijingul intelege faptul ca viitorul sau economic este mai strans legat de Occident decat de Rusia, dupa ce China a fost avertizata de SUA ca va suporta consecintele daca va ajuta Moscova in razboiul din Ucraina. ”Nu am facut nicio amenintare, dar i-am spus clar – m-am asigurat ca intelege consecintele unui ajutor dat Rusiei”, a afirmat liderul american in legatura cu o convorbire telefonica recenta avuta cu presedintele chinez Xi Jinping.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anuntat joi ca Alianta Nord-Atlantica va furniza Ucrainei echipamente de protectie impotriva amenintarilor chimice, biologice si nucleare si isi va proteja si fortele desfasurate pe flancul estic impotriva acestor amenintari.

Aliatii sunt „preocupati” de posibilitatea utilizarii unor astfel de arme in Ucraina dupa invazia rusa si „au convenit sa furnizeze echipamente pentru a ajuta Ucraina sa se protejeze impotriva amenintarilor chimice, biologice, radiologice si nucleare”, a explicat Stoltenberg la finalul unui summit extraordinar al liderilor Aliantei. El a reafirmat ca Rusia ar putea incerca sa creeze un pretext pentru utilizarea de arme chimice in Ucraina, acuzand SUA si pe aliatii lor ca pregatesc un astfel de atac.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: