USR se scufundă într-un nou scandal intern, o parte importantă a conducerii partidului cerând retragerea imediată a sprijinului politic pentru ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, acuzat că și-ar fi falsificat CV-ul.
Biroul Național al USR intră astăzi, de la ora 12:00, în ședință de urgență. Surse din interiorul partidului au declarat pentru Digi24 că mai mulți membri ai Biroului Național îi vor cere președintelui Dominic Fritz să supună la vot excluderea lui Moșteanu din toate funcțiile politice.
„V-ați uitat ce val de ură a explodat în ultimele 24 de ore? Nu mai putem ține în funcție un ministru al Apărării care a mințit în CV-ul oficial”, a spus unul dintre liderii USR, sub protecția anonimatului.
Scandalul a pornit de la primul CV public al lui Moșteanu (din 2016), în care apărea ca absolvent al Universității Athenaeum – instituție unde nu a fost niciodată înmatriculat. Ulterior, s-a descoperit că a trecut și studii nefinalizate la Automatică în Politehnica București, iar anii III și IV de facultate i-a absolvit într-un singur an la Universitatea Bioterra. Moșteanu a recunoscut eroarea pe Facebook:
„A fost o greșeală din 2016, într-un CV făcut în grabă. Îmi cer scuze, mă jenează teribil”.
Premierul Ilie Bolojan i-a luat joi seara apărarea: „Nu lucrez cu CV-uri, lucrez cu oameni. I-am spus lui Ionuț să țină capul sus”. Totuși, în interiorul USR, tensiunile sunt maxime. „Poate își dă singur demisia astăzi”, speră un alt lider al partidului.
Culmea ironiei este că în februarie 2025, același Ionuț Moșteanu a condus grupul de „puciști” care i-a retras sprijinul politic președintei Elena Lasconi, forțând-o să renunțe la candidatura la prezidențiale în favoarea lui Nicușor Dan. Acum, roata se întoarce.
Dacă moțiunea va trece, Moșteanu ar deveni primul ministru al Apărării din istoria post-decembristă demis pentru minciună în CV. Dacă nu trece, USR riscă să piardă și ultimii alegători care mai credeau în „fără penali și fără mincinoși”.