Biserica din pustietate. Este in Romania, in nord-vestul tarii: „Locul are o poveste fabuloasa”

In nord-vestul Romaniei, langa Carei, se afla o biserica de o frumusete aproape ireala. Fotografii cu aceasta biserica, realizate de Ovi D. Pop, au ajuns virale pe retelele de socializare.

Biserica se afla in nord-vestul tarii, langa Carei, la cateva sute de metri fata de drumul european care duce spre Oradea. Fotograful Ovi D. Pop a surprins, in primavara acestui an, mai multe cadre de o frumusete ireala cu aceasta biserica. Imaginile au fost publicate pe site-ul lui Ovi D. Pop.

Ovi D. Pop a prezentat si mai multe informatii despre acest loc fermecator din Romania.

„Biserica se afla in nord-vestul tarii, langa Carei, orasul meu natal, la cateva sute de metri fata de drumul european care duce spre Oradea. Din orice unghi l-ai privi, locul te impresioneaza, iar biserica asezata pe o limba de pamant, in mijlocul pustietatii, te lasa fara cuvinte. Este o biserica simpla, in fata careia au ramas si azi 2 butuci de vita de vie si o cruce. Retineti detaliul acesta, pentru ca e important si voi reveni la el mai tarziu.

Despre povestea uimitoare a bisericii, am auzit de la bunica mea si, mai apoi, de la mama, care a fost pentru prima data aici, cand avea doar sapte ani. In fiecare an, de sarbatoarea Sfintei Marii, veneau aici, in pelerinaj. Si nu erau singurii. Veneau alaturi cu rude si vecini, dar locul era cautat de mii de oameni, din toate satele din jur. Lasau aici biletele cu rugaciuni, iar mama isi mai aminteste ca, dupa usa de la intrare, erau agatate doua carje, asezate in forma de X, ca semn al faptului ca aici si-ar fi gasit cineva vindecarea. Era considerata o biserica facatoare de minuni, pentru ca, in fiecare an, de Sfanta Marie, la miezul noptii, usa bisericii s-ar fi deschis singura, fara chei sau interventia cuiva. Dupa 24 de ore, tot singura s-ar fi inchis. Iar miracolul era pentru oameni cu atat mai mare cu cat biserica este in mijlocul unui camp si nu intr-un sat locuit.

Dar cum s-a ajuns aici? Locul are o poveste fabuloasa. Cel putin asta spune legenda pe care o mai stie si azi multa lume si pe care mi-a relatat-o chiar zilele trecute fratele meu, care locuieste si in zona. Cu multi ani in urma, aici era un sat. Localnicii ii spun ‘Chighie’ sau ‘Kigye’, dar localitatea nici macar nu mai exista pe harta. Se spune ca, acum cateva sute de ani, doi localnici s-ar fi dus, cu carutele la targ, in Carei, iar, la intoarcere, nu au mai gasit mare lucru. Satul ar fi fost inghitit, cu tot cu oameni si case. Tot ce ar mai fi ramas in picioare este biserica, o cruce si doi butuci de vita de vie.

Ceea ce e interesant e faptul ca zona e una de campie, fara dealuri, iar biserica se afla pe o limba de pamant usor ridicata, fata de nivelul solului din jur. Potrivit legendei, dambul ar fi o reminiscenta a miscarii pamantului, atunci cand satul a disparut fara urma. Ani la randul, oamenii au venit sa se roage aici, dar in anii ’80, fenomenul s-a stins brusc (probabil, din cauza presiunilor regimului comunist). Din ce am putut sa aflam, acum, o singura persoana s-ar mai ocupa de intretinerea bisericii.

Din punct de vedere istoric, am gasit putine date. Oficial, satul a fost pustiit dupa razboiale turco-tataro-austro-ungare si dupa revolutia lui Rakoczi. Oamenii s-au mutat in Carei, unde au devenit haiducii orasului, un fel de politie locala, la inceputul secolului al 18-lea. Toamna si primavara, se pot vedea cel mai bine urmele locuintelor”, scrie Ovi D. Pop pe site-ul sau.