Blindate australiene Bushmaster in actiune in estul Ucrainei. Soldat ucrainean: „Sunt foarte tari, imping rusismul inapoi acasa”

externe

Blindatele Bushmaster trimise de Australia au intrat in lupta impotriva fortelor invadatorilor rusi in estul Ucrainei. Luptatorii ucraineni sunt extrem de incantati de performantele acestora.

„Multumesc foarte mult australienilor pentru Bushmaster. Este un vehicul foarte bun. Sunt foarte tari Bushmaster-urile, imping rusismul inapoi acasa”, a spus un luptator ucrainean, extrem de incantat.

Citeste si: Primele Bushmaster australiene au intrat in actiune contra trupelor Rusiei. Sunt echipate cu lansatoare de grenade MK 19 de 40 mm – Video

Suedia va solicita aderarea la NATO, a anuntat oficial, luni, premierul Magdalena Andersson, care a evocat o noua ”era” pentru tara scandinava, relateaza agentiile France Presse, Reuters si DPA.

”Guvernul a decis sa informeze NATO despre dorinta Suediei de a deveni membra a Aliantei”, a declarat Andersson intr-o conferinta de presa alaturi de Ulf Kristersson, liderul principalului partid de opozitie suedez, Moderatii.

”Parasim o era pentru a intra in una noua”, a adaugat sefa executivului de la Stockholm.

Suedia si Finlanda si-au anuntat deja dorinta de a-si depune candidaturile simultan.

”Ne asteptam ca aceasta (aderarea) sa nu ia mai mult de un an”, cu ratificarea necesara din partea celor 30 de membri ai Aliantei Nord-Atlantice, a declarat lidera guvernului social-democrat suedez.

Ea a mentionat ca intentioneaza sa predea cererea oficiala de aderare la Alianta pana miercuri inclusiv, pentru a se sincroniza cu Finlanda, si a precizat ca pentru moment Suedia nu vede vreo amenintare militara directa impotriva sa.

Anterior in cursul zilei de luni, guvernul minoritar condus de Partidul Social-Democrat a luat decizia oficiala de a cere intrarea Suediei in NATO, dupa ce un pas similar facut de Finlanda, decizii care vor modifica harta geopolitica a Europei Nordice.

”Exista o larga majoritate in parlamentul Suediei pentru aderarea la NATO”, a spus premierul Andersson in urma unei dezbateri desfasurate luni dimineata in Riksdag (forul legislativ de la stockholm).

”Cel mai bun lucru pentru Suedia si populatia suedeza este sa adere la NATO”, a continuat ea.

Joi, presedintele finlandez Sauli Niinisto si premierul Sanna Marin au anuntat la randul lor ca Finlanda va solicita aderarea la NATO „fara intarziere”.

Invazia militara rusa asupra Ucrainei a redeschis dezbaterea in Suedia si Finlanda cu privire la statutul lor militar. Cele doua tari sunt asociate la Alianta Nord-Atlantica de la jumatatea anilor ’90 prin intermediului programului ‘Parteneriat pentru Pace’.

NATO are in prezent 30 de state membre, dintre care 21 fac parte si din Uniunea Europeana. Tarile membre ale UE care nu au aderat pana acum la Alianta Nord-Atlantica sunt Austria, Cipru, Finlanda, Irlanda, Malta si Suedia.

Comentarii: