Blocajul se mentine. Liderii coalitiei nu s-au inteles. Citu: „Discutam. Toate partidele si-au pus cererile pe masa, discutam in continuare”

politica

PNL si USRPLUS nu au reusit sa ajuga la un acord, luni, in urma primei rude de discutii in coalitia de guvernare ca urmare a crizei provocate de demiterea lui Vlad Voiculescu. Negocierile vor fi reluate marti, de la ora 16.00.

Copresedintele USR PLUS Dan Barna a declarat luni ca in cadrul discutiilor purtate in coalitia de guvernare fiecare parte si-a prezentat punctul de vedere, PNL in sensul sustinerii lui Florin Citu, iar USR PLUS in directia de a nu-i mai acorda incredere premierului, discutiile urmand sa fie reluate marti, la ora 16,00.

„Au fost cateva ore de discutii in care fiecare partener si-a prezentat pozitiile si punctele de vedere, argumentele pentru care cei de la PNL il sustin pe Florin, argumentele pentru care noi nu-i mai acordam incredere premierului. Vom continua maine la ora 16,00 discutia. Pe parcursul acestor ore, ceea ce s-a intamplat a fost sa analizam ipotezele si scenariile de lucru in baza carora vom putea sa ajungem intr-un termen cat mai scurt la o decizie de un fel sau celalalt. Continuam maine la ora 16,00”, a declarat Dan Barna, la Parlament.

Premierul Florin Citu a declartat, dupa discutiile din coaltiei, ca asteapta ca USRPLUS sa faca o nominalizare pentru functia de ministru al Sanatatii.

„Discutam. Toate partidele si-au pus cererile pe masa, discutam in continuare, este o coalitie care prin discutii a functionat si pana acum, discutam si acum. (…) Va spun ce am spus si azi dimineata, Romania trebuie sa fie guvernata, la acest moment cea mai buna optiune pentru Romania este aceasta coalitie. In continuare, astept nominalizarea ministrului Sanatatii, portofoliul este al USR-PLUS”, a declarat primul ministru, luni seara, la Digi 24.

El a mentionat ca spera ca USR-PLUS ca faca aceasta nominalizare „cat mai repede” pentru ca Ministerul Sanatatii „este in varful luptei cu pandemia si avem nevoie de cineva care sa se ocupe cat mai repede de asa ceva”.

„Cred ca avem un moment… ca orice coalitie exista un astfel de moment si vedem cum il depasim. Cred ca e important sa vedem si ce ne-a adus aici, si acele valori si acele principii care ne-au adus aici”, a adaugat Citu.

Premierul a raspuns si acuzatiilor aduse la adresa sa de unii ministri, reiterand ca doreste sa ii evalueze pe ministrii din cabinetul sau in functie de fapte, nu de declaratii.

„Eu sunt un om care se uita in special la ceea ce vrem sa facem cu aceasta guvernare. Aceste declaratii vedem ce facem cu ele mai tarziu. Am spus foarte clar ca ii analizezi pe ministri in functie de ceea ce fac”, a explicat seful Guvernului.

El a afirmat ca sunt mai multe probleme si se asteapta numirea pentru ministrul Sanatatii de la USR-PLUS.

„Dvs. ati aratat niste probleme, sunt mult mai multe (…) Sunt lucruri foarte importante pe care trebuie sa le facem in acest moment de aceea este vital sa avem un ministru care sa se ocupe de aceasta situatie, are tot sprijinul meu, asa cum a avut si predecesorul”, a sustinut Citu.

Citu a mai afirmat ca in sedinta de saptamana trecuta s-a discutat despre performanta lui Vlad Voiculescu in functia de ministru al Sanatatii, el sustinand ca si el si Ludovic Orban au atras atentia asupra acestor aspecte.

El a reafirmat ca decizia pe care a luat-o privind revocarea lui Vlad Voiculescu a fost „in atributiile constitutionale” pe care le are primul ministru.

„Mi-am exercitat un drept constitutional, am si vorbit in coalitie despre asa ceva, dar daca este ceva de imbunatatit eu sunt deschis. (…) Sunt ok cu a avea discutii, protocoale, sa facem ce vrem, atat timp cat eu imi pastrez atributul constitutional. Este foarte clar ca nu poti sa negociezi Constitutia”, a declarat Citu, intrebat fiind daca este dispus sa schimbe modul de raportare la ministrii altor formatiuni politice.

Florin Citu a parasit, luni seara, sedinta liderilor coalitiei de guvernare, inainte ca aceasta sa se fi incheiat. La scut timp, si ceilalti lideri ai coalitiei au parasit sala de sedinta.

Liderul UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a afirmat luni seara, la finalul sedintei coalitiei de guvernare, ca discutia a fost una „extrem de constructiva” si ca Uniunea sustine in continuare aceasta coalitie, pentru ca nu poate exista o tensiune, un conflict mai mare.

El s-a declarat convins ca marti, cand va avea loc o noua sedinta a coalitiei de guvernare, va fi gasita „solutia buna pentru fiecare parte”.

„Suntem oameni maturi, oameni cu experienta politica si vom sustine in continuare aceasta coalitie si vom merge mai departe in aceasta coalitie. Sunt convins ca maine, la intalnirea de dupa-amiaza, la ora 4,00 (p.m.), cand vom continua discutiile in coalitie, vom gasi solutia buna pentru fiecare parte din aceasta coalitie. Dupa patru luni nu putem sa ne permitem o tensiune mai mare si un conflict mai mare, o criza politica si nici nu se va intampla acest lucru, sunt convins, fiindca a fost o discutie extrem de constructiva si extrem de coerenta”, a spus vicepremierul la Parlament.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: