BMW si Mercedes lanseaza noi modele electrice pentru a prinde Tesla din urma

externe

bmw, electric

BMW si Mercedes fac cel mai mare pas de pana acum pe segmentul masinilor electrice in incercarea de a anihila concurenta crescanda a jucatorilor chinezi si de a ajunge din urma masinile americane ale gigantului Tesla, relateaza CNBC.

In ultimele zile, in cadrul salonului auto IAA Mobility de la Munchen, Germania, gigantii auto au prezentat noile platforme pentru viitoarele lor vehicule alimentate cu baterii.

Producatorii de automobile europeni, care au fost perceputi ca fiind in urma companiilor chineze precum BYD, sustinuta de miliardarul american Warren Buffett si Tesla a lui Elon Musk, au trebuit sa se miste rapid pentru a arata pietei ca sunt gata sa devina jucatori importanti in era electrica.

Duminica, Mercedes-Benz si-a dezvaluit Concept CLA Class, un vehicul electric construit pe o noua arhitectura care va sta la baza viitoarelor masini cu baterii. Compania a spus ca noul concept de masina are o autonomie de 750 de kilometri, precum si o capacitate de a atinge o autonomie de 400 de kilometri cu doar 15 minute de incarcare.

CEO-ul Mercedes, Ola Kallenius, a vorbit despre masina, spunand ca e o „dezvoltare revolutionara” pentru firma germana.

„Cu acele cifre de eficienta, acest tip de autonomie, acel tip de incarcare rapida, nu cunosc niciun vehicul, din aceasta clasa, care sa se concureze cu asta”, a spus Kallenius.

Sambata, rivalul BMW a prezentat „Vision Neue Klasse” (foto), un alt concept de masina electrica care evidentiaza ambitiile companiei in materie de vehicule electrice. Neue Klasse este noua arhitectura BMW pentru vehiculele sale electrice. Primele vehicule bazate pe aceasta platforma urmeaza sa intre in productie in 2025.

„In doar doi ani, aceste masini vor iesi pe drum si, in general, conducem BMW catre o noua era a inovatiei si sustenabilitatii”, a declarat CEO-ul BMW, Oliver Zipse.

Zipse a spus ca BMW isi va dubla vanzarile de vehicule electrice in acest an. Pana la sfarsitul anului 2023, 15% din vanzarile globale ale BMW vor fi vehicule electrice cu baterii, a adaugat el.

Analistii au spus ca anunturile Mercedes si BMW sunt pasi mari, dar s-ar putea sa nu ajunga din urma Tesla.

Tesla a detinut 20% din piata globala de vehicule electrice in al doilea trimestru, urmata de BYD cu o cota de piata de 15%, potrivit Counterpoint Research.

Iar concurenta a devenit mai acerba datorita unui razboi al preturilor declansat de Tesla. Producatorul auto a inceput sa reduca preturile in 2023, anuntand ca va sacrifica marjele de profit pe termen scurt pentru castigarea cotei de piata.

Mercedes si BMW joaca in segmentul premium al pietei, unde concureaza cu masini precum Model S si Model X de la Tesla.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: