Bogdan Simionescu, vicepresedintele Academiei: Romania trebuie schimbata, dar acest lucru nu este posibil din cauza lipsei oamenilor de stat

news

Acadeicianul Bogdan Simionescu, vicepresedinte al Academiei Romane, afirma ca Romania are nevoie de un proiect de tara, dar care nu poate fi indeplinit din cauza lipsei oamenilor de stat.

„Cred ca ne trebuie un proiect de tara, dar ca sa ai un proiect de tara pe care sa-l duci la indeplinire iti trebuie oameni de stat, pe care eu, personal, nu-i vad. Imi pare rau, eu nu fac politica… Nu-i vad. Nu-i vad. Oameni care sunt in stare sa explice, sa conceapa ceva generos, ceva care, intr-adevar, sa ne uneasca. Noi suntem o societate dezbinata”, a declarat acad. Simionescu, pentru Agerpres, la Universitatea Politehnica, unde a sustinut o conferinta.

In opinia acestuia, pentru a indeplini un deziderat national, ne trebuie un ragaz, conducatori si educatie. „Ne lipseste un ragaz, pentru ca noi n-am mai avut ragaz de foarte multa vreme. Un ragaz in care sa putem mesteca lucrurile, cum se spune, sa gandim, sa fim mai linistiti. Nu sa intervina mereu, mereu, mereu ceva. Din exterior, din tara. Ne lipsesc niste conducatori. (…) Ne lipseste educatia, pentru ca avem analfabeti in Romania, pentru ca am facut greseala sa desfiintam scolile de la tara, din sate. (…) Am desfiintat si punctele sanitare de la sate. Urmarim teluri mici, nu incercam sa facem ceva mare. Ne luptam unul cu altul, asta devine important sa-l lovim pe cel de alaturi, sa-i punem piedica, fara sa vedem niste lucruri simple, ca am trai cu totii mai bine daca fiecare s-ar gandi si la ceilalti, nu numai la el. Atunci am putea realiza ceva. Ne-am putea ridica. Si culmea este ca, din ceea ce am citit, ca si capacitate de renastere si regenerare o avem si e foarte mare”, a spus acad. Bogdan Simionescu.

Vicepresedintele Academiei Romane considera ca intelectualii ar trebui „sa coboare in cetate”. „Este mult de discutat. Si eu am ajuns la concluzia ca ar trebui sa se implice. (…) Ar trebui o responsabilitate a tuturor. Dar daca pe mine ma intrebati daca intelectualii ar trebui sa coboare din turnul de fildes – care nu mai exista demult, din 1910, 1920 – si sa mearga in cetate, raspunsul e da, da, da. Orice invitatie pe care am primit-o din partea unui liceu ca sa tin o conferinta, atunci cand am putut, am onorat-o. Si asa ar trebui sa facem toti. Asta este o obligatie. Asta inseamna patriotismul acela pe care nu-l mai intelegem si de care radem sau, ma rog, ne e jena sa vorbim. Nu este adevarat, in America, in Statele Unite au steagul pe un catarg in curte, in fata casei. Si e foarte bine. Noi de ce sa nu avem asta? De ce sa credem in Halloween, de ce sa credem Valentine’s Day si sa nu purtam Martisorul, care e foarte frumos? De ce nu?”, a mai spus academicianul.

Acad. Bogdan Simionescu a sustinut, luni, in Sala Senatului Universitatii Politehnica Bucuresti, conferinta cu tema „Academia Romana si unitatea nationala”. In cuvantul sau, Simionescu a facut o trecere in revista a istoriei institutiei pe care o conduce, evidentiind realizarile marilor personalitati ale forului academic, amintindu-i printre altii pe Ion Heliade Radulescu, Anghel Saligny, Petru Poni, Emil Racovita, Ion Bianu, Grigore Antipa, Ana Aslan, Victor Babes ori Constantin Brancusi, Grigore Moisil, Stefan Procopiu. El a sustinut ca un posibil proiect de tara l-ar putea constitui unirea Basarabiei cu Romania.

Alaturi de academicienii Cristian Hera, Ioan Aurel Pop si Victor Voicu, acad. Bogdan Simionescu se numara printre candidatii inscrisi in cursa pentru presedintia Academiei Romane, fiind propus de Filiala Iasi a prestigiosului for de stiinta si cultura. Alegerile pentru presedinte se vor desfasura in data de 5 aprilie.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: