Premierul Ilie Bolojan a pus-o la punct în conferința de presă pe trimisa Realitatea Plus, Alesia Păcuraru. Bolojan i-a adus aminte că postul ei la lansat fake news-ul legat de ceasul său.
Alesia Păcuraru: Domnule prim-ministru, la şedinţa de la Vila Lac a Partidului Naţional Liberal se vede foarte clar…
Ilie Bolojan: Am o rugăminte. Aşa cum ştiţi, v-am solicitat ca aspectele care ţin de politică să mi le adresaţi la sediul partidului său în alte contexte politice. Aici răspund, cu tot respectul, la problemele guvernamentale.
Alesia Păcuraru: Dar cum aţi putut, în calitatea dumneavoastră de premier…
Ilie Bolojan: Vă mulţumesc foarte mult. Vă rog.
Alesia Păcuraru: Dacă aveţi răbdare să mă ascultaţi până la capăt, vă rog. În şedinţa PNL de la Vila Lac, chiar doamna Raluca Turcan a spus că aveţi puterea de a influenţa alegerea şefilor de parchete şi a şefilor serviciilor secrete, deşi nu aveţi atribuţii în acest sens. Există un scenariu în care v-aţi putea implica într-o astfel de situaţie, având în vedere competenţele ministrului justiţiei, ale preşedintelui Nicuşor Dan şi ale CSM? Nu doriţi să răspundeţi la această întrebare?
Ilie Bolojan: Este o întrebare de tip „fake-ul cu ceasul”.
Alesia Păcuraru este alături de Călin Georgescu în toate ieșirile publice ale acestuia și îi adreseaza întrebări prin care de fapt fostul candidat la prezidențiale este periat, lăudat și omagiat. Exemplu de întrebare, adresată de Păcurari lui Georgescu în luna noiembrie: „Domnule Georgescu, o întrebare, dacă îmi permiteți: cum se poate ca sistemul și manipularea să se folosească de imaginea dumneavoastră, având în vedere că dumneavoastră ați spus – și au văzut și românii – că sunteți un om de cuvânt și nu vă deziceți de ceea ce spuneți?”.

Premierul Ilie Bolojan a reacționat, luni, dur față de trimisa Realitatea Plus după ce acest post de propagandă al AUR a susținut că ar purta la mână un ceas de zeci de mii de euro, care nu ar figura în declaraţia sa de avere.
Subiectul a fost lansat public de jurnalista Anca Alexandrescu, de la Realitatea Plus, care a susţinut că ceasul purtat de premier ar costa aproximativ 30.000 de euro.
„Bre nea Ilie, de unde ai ceasul ăsta de multe zeci de mii de euro? Şi mai ales de ce nu e în declaraţia de avere? Văd că la mâna a doua e doar 30k euro. Să nu zică tanti Dogioiu că e de la chinezi că nu te cred. Hai să-i văd pe haştagiştii care au urlat la Grindeanu şi la Georgescu”, a scris jurnalista, luni, pe Facebook.
Întrebat pe holurile Parlamentului de trimisa Realitatea Plus despre ceasul pe care îl poartă, Ilie Bolojan a respins acuzaţiile.
„Nu mai colportaţi toate minciunile legate de ceasuri şi de alte lucruri. Şi aveţi puţin bun simţ şi politeţe. E un ceas ieftin, ca să fiţi liniştiţi. Nu mai minţiţi”, a declarat premierul, în timp ce se deplasa.
Ulterior, Ilie Bolojan le-a arătat jurnaliştilor ceasul de la mână, pentru a demonstra că nu este vorba despre un ceas de lux de tip Patek Philippe, aşa cum s-a afirmat în spaţiul public, ci despre un ceas marca Timex.
Potrivit informaţiilor disponibile pe site-urile comercianţilor de specialitate, modelele de ceasuri Timex pentru bărbaţi au preţuri cuprinse între aproximativ 200 şi 700 de lei, valoarea fiind sub 1.000 de lei.
Ilie Bolojan a participat, luni, la şedinţele grupurilor parlamentare ale PNL, unde şi-a susţinut colegii contestaţi pentru funcţii din Parlament, urmând ca de la ora 18 să ia parte, la Vila Lac, la şedinţa conducerii partidului.