Președintele PNL și premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit sâmbătă cu tineri liberali, în cadrul unei întâlniri din județul Maramureș, unde a vorbit despre responsabilitate, decență și continuitate în politică. El a afirmat că este mult mai greu să rămâi și să faci ceea ce trebuie decât să pleci atunci când lucrurile devin complicate, subliniind că perioada actuală este una dificilă, dar că va continua să își exercite mandatul atât timp cât îl are.
Bolojan a discutat cu tinerii despre moștenirea lăsată de lideri istorici precum Iuliu Maniu, Gheorghe Pop de Băsești și Vasile Lucaciu, explicând că aceste exemple arată cât de mare este responsabilitatea generațiilor de astăzi. El a spus că, în comparație cu sacrificiile oamenilor politici ai trecutului, presiunea prezentului este una minoră, motiv pentru care liberalii ar trebui să își asume cu seriozitate rolul public.
Premierul a remarcat că, deși uneori deciziile politice atrag critici, obligația morală este de a acționa în interesul țării.
„E simplu să demisionezi, să dezertezi. E foarte simplu. Dar mult mai greu este să stai și să faci ceea ce trebuie. Astăzi nu sunt vremuri ușoare, dar cât timp sunt președintele partidului și cât timp avem un mandat, sunt decis să fac ceea ce ține de mine pentru țara noastră. Este forma mea de respect pentru tinerii noștri”, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul le-a povestit participanților un episod legat de o nominalizare pe care PNL trebuia să o facă într-o instituție publică. După ce a aprobat o propunere, a primit un val de mesaje în care unii încercau să îl discrediteze pe candidatul validat, iar alții se autopropuneau pentru funcție.
”Şi am respectat un lucru. Omul ăla care a fost propus nu mi-a trimis niciun mesaj niciodată. Nu dorea neapărat să fie pe funcţie. Şi asta înseamnă că trebuie să înţelegem că, uneori, trebuie să ai decenţă şi răbdare şi că, dacă vrei să faci ceva, trebuie muncă, trebuie profesionalism. Nu se poate altfel. Nici în politică, nici în sectorul privat, nici din sectorul public. Că dacă nu respectăm aceste reguli, nu ne mirăm dacă ajungem unde nu trebuie.
Şi cât timp voi fi preşedintele PNL, vă asigur că echipele noastre de tineri vor avea un sprijin în mine, dar nu înseamnă că trebuie să punem un om pe post numai pentru că e tânăr, sau numai pentru când e dintr-o zonă a ţării, sau e propus de o anumită organizaţie şi trebuie echilibrat. Trebuie să propunem oameni competenţi, oameni dedicaţi, oameni care înţeleg ce înseamnă respectul, răbdarea, performanţa şi responsabilitatea pe funcţie atunci când ajungi acolo. Şi astea vor fi coordonatele pe care le voi susţine şi în perioada următoare”, a mai declarat Bolojan.
Premierul a dat asigurări că va susține tinerii liberali, însă nu în sensul promovării pe criterii de vârstă sau apartenență la o anumită organizație, ci exclusiv pe baza competenței și a responsabilității. „Trebuie să propunem oameni competenți, dedicați, care înțeleg ce înseamnă respectul, răbdarea, performanța și responsabilitatea. Acestea sunt coordonatele pe care le voi susține în continuare”, a afirmat Bolojan.
Vizita premierului în Maramureș a inclus și depunerea unei coroane de flori la Cimitirul Săracilor, precum și un tur al Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, înainte de întâlnirea cu tinerii liberali din cadrul Școlii Memoriale „Gh. I. Brătianu”.