„Este un fake news că am fost sunat de președinte, este o informație falsă. Nu a fost nicio discuție înainte de decizia PNL sau după decizia PNL”, a afirmat Ilie Bolojan la Radio România Actualități.
Liderul liberal a răspuns astfel unei întrebări privind informațiile potrivit cărora președintele l-ar fi contactat miercuri seara pentru a-i cere sprijinul pentru Cabinetul Tomac.
Bolojan a precizat că ”avem o relatie de respect cu președintele Nicușor Dan”.
Referindu-se la situația în care Guvernul Eugen Tomac nu va obține votul de învestitură în Parlament, Bolojan a susținut că mandatul de premier ar trebui să revină celui mai mare partid parlamentar, adică PSD.
„În situația complicată în care ne găsim, cea mai bună formulă este să ne întoarcem la realitățile politice și la principiile pentru care democrația este cea mai bună formulă de guvernare. Avem un partid, cel mai mare din Parlament, căruia ar trebui să îi revină mandatul de premier. Sigur, domnul președinte ar trebui să îi încredințeze mandatul”, a spus liderul PNL.
El a adăugat că liberalii vor prezenta o soluție în cazul în care potențialul guvern PSD, propus după eșuarea Guvernului Tomac, nu va trece de votul Parlamentului.
„Dacă guvernul cu premier PSD nu trece, PNL va veni cu o soluție, dar nu pot să vin acum cu detalii”, a mai declarat Ilie Bolojan.
„PSD a dinamitat coaliția care era formată, care, cu bune și cu rele, a scos România din fundătura în care a ajuns anul trecut. Dinamitând această formulă, are răspunderea să vină cu soluția. Este cel mai mare partid din Parlament, clamează că are soluții, dar nu le-am văzut până acum. Dacă a demonstrat la rău că are capacitatea de a forma o majoritate, poate să o demonstreze și la bine”, a spus președintele PNL.
Bolojan a afirmat că liberalii nu mai au încredere în actuala conducere a PSD: „PNL și-a pierdut în totalitate încrederea în actuala conducere a PSD”.
El a adăugat că este necesar ca un partid să rămână în opoziție.
„Cineva trebuie să stea în opoziție, nu să facă o opoziție distructivă, ci să lucreze la sănătatea societății”, a mai spus Ilie Bolojan.
Informația a fost difuzată de stiripesurse.ro, site controlat de Iosif Buble, soțul deputatei PSD Diana Tușa, vicepreședinte al PSD.
Iată ce a scris site-ul lui Buble:
”Președintele Nicușor Dan l-a sunat pe Ilie Bolojan, înaintea ședinței conducerii PNL, într-o ultimă tentativă de a întoarce votul liberalilor. Conform surselor politice, discuția dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan a fost una extrem de tensionată, iar răspunsul liderului PNL la rugămintea președintelui a fost unul cât se poate de tranșant: liberalii nu-l votează sub nicio formă pe Eugen Tomac.
Surse politice ne-au explicat că Nicușor Dan, pe lângă ieșirile publice, face lobby pe lângă liderii partidelor parlamentare să înțeleagă necesitatea de a avea cât mai rapid instalat un Guvern, dar se pare că președintele este ignorat.
Acest moment, în care Nicușor Dan îl sună pe Ilie Bolojan pentru a-l ruga să voteze Guvernul și refuzul tranșant, ba ulterior cu atacuri lansate la adresa președintelui, constituie un moment de cotitură politică. Din acest punct devine extrem de clar că relația dintre Ilie Bolojan și Nicușor Dan este compromisă, iar pe viitor cei doi ar putea evolua în adversari politici”.
