Bolojan si inca trei grei ai PNL vor inclina decisiv balanta in competitia dintre Citu si Orban. Top 10 organizatii dupa numarul de delegati la Congres

politica

Filialele conduse de Ilie Bolojan (Bihor), Iulian Dumitrescu (Prahova), Dan Motreanu (Giurgiu) si Bogdan Hutuca (Constanta) se situeaza in primele 7 organizatii PNL dupa numarul de delegati care vor vota la Congresul din septembrie, potrivit datelor obtinute de News.ro.

Cei patru lideri inca nu si-au manifestat sustinerea clara nici pentru Ludovic Orban, nici pentru Florin Citu. Coalizarea celor patru in tabara unuia dintre candidati ar transa soarta Congresului PNL. De altfel, Ilie Bolojan, Iulian Dumitrescu si Dan Motreanu urmeaza sa aiba o intalnire decisiva zilele acestea pe tema viitorului PNL, sustin sursele citate.

Iulian Dumitrescu, liderul PNL Prahova, ar fi de partea presedintelui PNL Ludovic Orban, mai ales dupa ce premierul Florin Citu l-a remaniat pe ministrul de Finante Alexandru Nazare, sustinut de organizatia Prahova. Insa surse guvernamentale sustin ca Iulian Dumitrescu ar putea trece de partea premierului Citu.

Top 10 organizatii PNL dupa numarul de delegati la Congres:

1. Bihor – 198 de delegati (Ilie Bolojan)
2. Cluj – 183 (Emil Boc)
3. Prahova – 172 (Iulian Dumitrescu)
4. Sibiu – 155 (Raluca Turcan)
5. Iasi – 150 (Alexandru Muraru)
6. Giurgiu – 149 (Dan Motreanu)
7. Constanta – 147 (Bogdan Hutuca)
8. Alba 147 – (Mircea Hava)
9. Teleorman – 144 (Eugen Parvulescu)
10. Ilfov – 143 (Humbert Thuma)

Datele cu privire la numarul delegatilor inca nu au fost validate de conducerea PNL, insa diferentele vor fi infime. Simularea prezentata de News.ro e facuta tinand cont de criteriile impuse de partid pentru stabilirea numarului de delegati: 50% media scorului locale+parlamentare ca numar de voturi si 50% media scorului locale+parlamentare ca procent.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: