politica

Borfasii din Parlament il scapa pe Tariceanu. Votul pentru ridicarea imunitatii se amana cu trei luni

Senatorii nu vor vota in sesiunea parlamentara actuala solicitarea DNA pentru ridicarea imunitatii lui Calin Popescu Tariceanu privind inceperea umraririi penale in dosarul in care este acuzat de luare de mita, au declarat surse politice. Faptele pentru care este acuzat seful Senatului se prescriu in luna decembrie.

„Nu cred ca va exista vot sesiunea parlamentara actuala”, au declarat surse politice, referitor la solicitarea DNA de urmarire penala a presedintelui Senatului Calin Popescu Tariceanu.

Membrii Comisiei juridice a Senatului au cerut, marti, conducerii forului legislativ amanarea cu o saptamana a votului privind raportul asupra cererii DNA pentru inceperea urmaririi penale in cazul lui Calin Popescu Tariceanu, pentru comiterea infractiunii de luare de mita. Dupa ce va fi votat, raportul Comisiei juridice va trebui sa ajunga in plenul Senatului pentru votul final.

Presedintele Senatului a transmis Comisiei juridicea Senatului, notele scrise care vor fi depuse la dosarul sau.

De asemenea, Calin Popescu Tariceanu a fost audiat, pe 27 noiembrie, in Comisia juridica a Senatului. Audierea a durat putin peste o ora, iar presa nu a avut acces la lucrarile forului legislativ.

La finalul audierii, presedintele Senatului a declarat ca demersul procurorilor DNA in cazul sau are scopul de a il intimida in lupta pe care a inceput-o pentru semnalarea gravelor abuzuri comise in Romania. Liderul ALDE s-a intrebat retoric daca nu ar fi mai bine ca Romania sa fie condusa de „procurori vanjosi impreuna cu ofiteri cu ochi albastri”.

DNA a solicitat Senatului incuviintarea inceperii urmaririi penale pe numele lui Calin Popescu Tariceanu. Procurorii au anuntat ca presedintele Senatului este acuzat ca ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentantii unei companii austriece pentru a incheia mai multe acte aditionale la un contract comercial, banii fiind folositi pentru campania electorala.

Potrivit sursei citate, in cauza se deruleaza ancheta si fata de alte persoane pentru complicitate la luare de mita, iar in ceea ce il priveste pe demnitar, actualmente senator, efectuarea urmaririi penale pentru infractiunea de luare de mita este conditionata de obtinerea unui aviz din partea Senatului.

Firma la care fac referire procurorii este Fujitsu Siemens Computers, cea de al carui nume a fost legat si dosarul Microsoft, in care au fost implicati mai multi demnitari romani.

In anul 2014, Fujitsu Siemens GmbH Austria a facut un denunt cu privire la infractiuni efectuate de angajatii romani in legatura cu incheierea si derularea contractului pentru licente Microsoft din 2004 cu Guvernul Romaniei.

Fujitsu Siemens Computers a mai fost implicata in alte cauze penale privind inchirierea de licente Microsoft. In 2016, procurorii l-au acuzat pe fostul sef al Secretariatului General al Guvernului Eugen Bejinariu de abuz in serviciu, pentru ca a initiat si sustinut proiectele a doua hotarari de Guvern, prin care s-a aprobat incheierea de licente intre Guvernul Romaniei si Fujitsu Siemens Computers GmbH, a unui contract comercial de inchiriere de licente referitor la produsele Microsoft. Atunci s-a invocat, in mod nereal, calitatea Fujitsu Siemens Computers de unic distribuitor pentru aceste produse.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Blue Origin, a lui Jaff Bezos, a lansat sase turisti in spatiu. 10 minute de zbor, dupa doi ani de pauza

Sase turisti "spatiali" au ajuns, pentru scurt timp, in spatiu la bordul rachetei New Shepard,…

28 de minute ago

Primar PSD din Gorj, dupa ce a lovit o femeie cu masina si a fugit: „Eu sunt bine”. Primarul este fan al Moscovei

Primarul comunei gorjene Stejari, Robert Paiusi, este cercetat de politisti dupa ce, duminica, a acrosat…

44 de minute ago

Elicopterul care il transporta pe presedintele iranian Raisi, in Azerbaidjan, implicat intr-un incident. Acesta ar fi efectuat o aterizare fortata

Elicopterul care il transporta pe presedintele iranian Ebrahim Raisi, in timpul vizitei acestuia in Azerbaidjan…

3 ore ago

Omul de incredere al lui Alexei Navalnii spune ca „nu va renunta niciodata” la lupta impotriva lui Putin

Leonid Volkov, cel care a fost atacat cu brutalitate in luna martie, spune ca impartaseste…

3 ore ago

Israelul a lovit o tabara de refugiati din centrul Fasiei Gaza. Cel putin 31 de morti

Lovituri aeriene israeliene au provocat, duminica dimineata, moartea a cel putin 31 de persoane in…

4 ore ago