Borfasii incearca sa ingroape raportul. Iohannis, apel catre majoritatea parlamentara dupa publicarea opiniei Comisiei de la Venetia

politica

Presedintele Klaus Iohannis considera ca opinia preliminara a Comisiei de la Venetia referitoare la modificarile aduse Legilor justitiei constituie un semnal extrem de ingrijorator cu privire la independenta justitiei. Prin documentul facut public astazi, Comisia confirma punctele de vedere exprimate de societatea civila, de Consiliul Superior al Magistraturii, de judecatori si procurori, cat si de presedinte, inclusiv prin sesizarile de neconstitutionalitate si cererile de reexaminare formulate la aceste legi.

„Concluziile cuprinse in aceasta opinie preliminara, care are aceeasi valoare juridica precum opinia finala care va fi formal adoptata in luna octombrie, fara modificari, de catre Comisie, indica impactul negativ pe care punerea in aplicare a unora dintre aceste modificari legislative l-ar avea asupra sistemului judiciar. In vederea garantarii independentei justitiei si a consolidarii statului de drept din Romania, recomandarile cuprinse in opinia Comisiei de la Venetia trebuie valorificate, astfel incat lupta impotriva coruptiei sa continue”, a transmis presedintele printr-un comunicat de presa

Presedintele Klaus Iohannis solicita Parlamentului, in calitate de unica autoritate legiuitoare a tarii, sa nu ignore recomandarile organismului european.

Totodata, Presedintele Romaniei precizeaza ca recomandarile cuprinse in opinia preliminara a Comisiei de la Venetia vor fi avute in vedere cu ocazia sesizarii Curtii Constitutionale cu privire la Legea pentru modificarea si completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si al procurorilor, recent reexaminata de catre Parlament.

Acesta reitereaza faptul ca Romania s-a angajat sa respecte normele si valorile europene ale democratiei constitutionale, iar independenta procurorilor si judecatorilor este fundamentul unei justitii corecte, principiu de la care un stat de drept nu poate abdica.

Comisia de la Venetia a emis, vineri, o opinie preliminara in legatura cu modificarile la cele trei legi ale justitiei din Romania, formuland o serie de recomandari, intre care mentinerea rolului presedintelui si al CSM in numirea/revocarea procurorilor de rang inalt, renuntarea la schema de pensionare anticipata a procurorilor, eliminarea sau redefinirea prevederilor care le permit procurorilor sefi sa invalideze, ca neintemeiate, solutiile procurorilor. Expertii Comisiei de la Venetia considera ca noile prevederi ar putea conduce la o presiune excesiva asupra judecatorilor si procurorilor, subminand independenta sistemului judiciar si a membrilor sai.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: