Borfasii sunt KO. Kovesi, sustinere totala din partea Comisiei Europene: „O admir pentru curajul ei” – Video

politica

Prim-vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa la Bruxelles, ca o „admira” pe Laura Codruta Kovesi pentru curajul ei. „Am avut ocazia sa lucrez cu dna Kovesi mai multi ani”, a mentionat Timmermans.

Intrebat in legatura cu situatia cu care se confrunta Kovesi in Romania, Timmermans si-a manifestat sustinerea fata de fosta sefa a DNA.

„Comisia a fost cat se poate de clara: doamna Kovesi este candidat preferat de Parlamentul European. Am avut ocazia sa lucrez cu doamna Kovesi mai multi ani. E o jurista de mare calitate pe care o admir pentru curajul sau. Este important ca ea sa poata fi candidata, astfel incat institutiile europene sa poata lua o decizie. Ne-am exprimat foarte clar aceasta pozitie si in discutiile cu autoritatile romane”, a declarat Timmermans.

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) discuta, miercuri, contestatia depusa de Laura Codruta Kovesi fata de masura controlului judiciar. Ea este acuzata de luare de mita, abuz in serviciu (cinci acte materiale) si marturie mincinoasa de catre procurorii Sectiei de Investigare a Infractiunilor din Justitie (SIIJ).

Masura a fost dispusa, joi, de catre procurorii Sectiei de Investigare a Infractiunilor din Justitie si a fost contestata, vineri, de catre Kovesi.

Fosta sefa a DNA a fost audiata, joi, la sediul Sectiei speciale pentru mai mult de sase ore, in dosarul aducerii in tara a fostului director FNI Nicolae Popa.

La iesire, ea a anuntat ca are interdictie de a vorbi cu presa despre dosar si a facut referire la „campania de hartuire” cu care s-a obisnuit.

Vineri, la mai mult de 12 ore de la audiere, SIIJ a anuntat ca Laura Codruta Kovesia fost plasata sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzata de luare de mita, abuz in serviciu (cinci acte materiale) si marturie mincinoasa. Ea nu are voie sa paraseasca tara fara aprobare, sa discute cu presa despre dosar si nici sa lucreze la Parchetul General.

„Procurorii din cadrul Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie au dispus punerea in miscare a actiunii penale impotriva procurorului Kovesi Laura Codruta, delegata in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, sub aspectul savarsirii infractiunilor de luare de mita, abuz in serviciu (cinci acte materiale) si marturie mincinoasa si de asemenea, au dispus luarea masurii controlului judiciar, pe o durata de 60 zile incepand cu data de 28 martie 2019”, anunta vineri Parchetul ICCJ.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: