Brazilia se teme de război: ”O intervenţie armată a SUA în Venezuela ar fi o catastrofă umanitară”

Brazilia se teme de război O intervenţie armată a SUA în Venezuela ar fi o catastrofă umanitară

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a atenţionat sâmbătă că o intervenţie armată a SUA în Venezuela ar fi o catastrofă umanitară, relatează AFP, Reuters şi dpa, citate de Agerpres. Totodată, el a îndemnat UE să dea dovadă de „curaj” în ce priveşte semnarea acordului de liber schimb cu Mercosur.

„La patru decenii după războiul din Malvine, continentul sud-american este bântuit din nou de prezenţa militară a unei puteri străine”, a declarat Lula la deschiderea summitului Mercosur, la Foz do Iguacu (sudul Braziliei).

„O intervenţie armată în Venezuela ar fi o catastrofă umanitară pentru emisfera (sudică) şi un precedent periculos pentru lume”, a insistat el, după ce într-un interviu acordat NBC difuzat vineri preşedintele american Donald Trump nu a exclus posibilitatea unui război împotriva Venezuelei, pe al cărei lider, Nicolas Maduro, îl acuză că se află la conducerea unui cartel al drogurilor.

Washingtonul a desfăşurat din vară o importantă prezenţă militară în Caraibe şi a lansat o serie de atacuri vizând nave despre care se crede că sunt implicate în traficul de droguri în Caraibe şi Pacific. Cel puţin 104 persoane au fost ucise în aceste atacuri de la începutul acestor operaţiuni, fără ca guvernul SUA să furnizeze vreodată vreo dovadă că navele vizate au fost implicate efectiv în vreun trafic.

Pe de altă parte, preşedintele brazilian a cerut sâmbătă Uniunii Europene să dea dovadă de „curaj”, după amânarea semnării acordului de liber schimb cu Mercosur.

„Fără voinţă politică şi curaj din partea liderilor, nu va fi posibil să se încheie negocierile care se prelungesc de 26 de ani”, a declarat Lula.

Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay sperau iniţial să parafeze tratatul sâmbătă, la fel şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi majoritatea ţărilor UE, dar semnarea a fost amânată din cauza furiei din partea fermierilor europeni, în special din Franţa şi Italia.

„Am avut ocazia să transmitem un mesaj important lumii în apărarea multilateralismului şi să ne consolidăm poziţia strategică într-un context global din ce în ce mai competitiv. Dar, din păcate, Europa nu s-a hotărât încă”, a deplâns Lula.

„Ieri am primit o scrisoare de la preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului European, în care amândoi şi-au exprimat speranţa că acordul va fi aprobat în ianuarie”, a adăugat el.

Acordul UE-Mercosur ar permite europenilor să exporte mai multe vehicule, utilaje, vinuri şi băuturi spirtoase în America de Sud şi în schimb ar facilita intrarea în Europa a cărnii, zahărului, orezului, mierii şi soiei din America de Sud, ceea ce îngrijorează sectoarele implicate.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Guvernul britanic spune că a identificat un temei legal pe care îl consideră suficient pentru ca armata Regatului Unit să poată urca la bord și reține nave din așa-numitele „flote fantomă” folosite de mai multe state pentru ocolirea sancțiunilor. Rusia, Iranul și Venezuela au fost acuzate că folosesc nave care operează fără un pavilion național […]
Forțele de Apărare Ucrainene au primit cel mai nou sistem american de apărare aeriană „Tempest”, dezvoltat de compania din industria de apărare V2X, pentru testare în operațiuni de luptă reale. Complexul, prezentat în octombrie, este conceput pentru combaterea dronelor. Forțele de Apărare Ucrainene au primit prototipuri ale celui mai modern sistem american de rachete antiaeriene […]
Los Angeles a respirat din nou aerul marilor premiere. Într-o noapte în care luminile reflectoarelor au transformat orașul într-o scenă globală, gala Golden Globes 2026 a adunat cele mai influente nume ale cinematografiei și televiziunii pentru a celebra un an dominat de povești îndrăznețe, interpretări memorabile și producții care au depășit granițele clasice ale divertismentului. […]
Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al BOR și actual membru al CNA, are o postare dură legată de mitingul AUR care va avea loc pe 15 ianuarie, de ziua de naștere a lui Mihai Eminescu. ”Patriotismul exemplar al lui Eminescu, populismul și ultranaționalismul antinațional – o scandaloasă contradicție în termeni A protesta împotriva unei […]
Australia a solicitat platformelor mari, inclusiv Meta, TikTok și YouTube, să împiedice utilizatorii minori să dețină conturi de la intrarea în vigoare a legislației pe 10 decembrie anul trecut. Companiile riscă amenzi de 49,5 milioane de dolari australieni (33 de milioane de dolari americani) dacă nu iau „măsuri rezonabile” pentru a se conforma, relatează France24. […]